CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

La Câmpina, copii, profesori, părinți și bunici au citit împreună într-o acțiune dedicată lecturii, cărții

- Social -

La Câmpina, copii, profesori, părinți și bunici au citit împreună într-o acțiune dedicată lecturii, cărții

O acțiunea foarte frumoasă a avut loc miercuri, 2 februarie, la Câmpina, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună. O acțiune desfășurată online și la care au participat elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială Centrală, o grupă de preșcolari de la Grădinița nr. 6, eleve din clasele a X-a B și a XI-a B de la Colegiul Tehnic Forestier, dar și părinți și bunici ai celor mici.

“A fost așa, ca într-o poveste și parcă doream să nu se mai termine. A fost foarte frumos! Am citit împreună, copii mai mici și copii mai mari, profesori, părinți și bunici vădit emoționați, am citit fragmente din minunatele povești care ne-au legănat tuturor copilăria. Chiar și online, am reușit să ne adunăm o armată de suflete iubitoare de carte, de bine și de frumos, pentru a citi și pentru a ne bucura împreună”, ne-a declarat Rodica Zăvoianu, profesor învățământ primar la Școala Centrală, doamna celor de la clasa a III-a A. Micuții de la Grădinița nr. 6 sunt pregătiți de doamnele educatoare Crenguța Sclipcea și Raluca Dobre, iar elevele de la Colegiul Tehnic Forestier au participat la această acțiune alături de profesoara de limba română, Suzana Popa.
A fost a acțiune dedicată lecturii, un îndemn la citit, o pledoarie pentru un prieten adevărat – CARTEA.


03 Feb 2022 20:29 4669 vizualizari


Comentarii






1015 vizualizari 02 Nov 2026 09:47 Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

citeste mai mult
470 vizualizari 01 Nov 2026 12:00 Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

citeste mai mult
1166 vizualizari 01 Nov 2026 09:58 Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

citeste mai mult
743 vizualizari 01 Nov 2026 09:43 Accident pe DN1, la Băicoi. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp de electricitate

Accident pe DN1, la Băicoi. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp de electricitate

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV