La data de 5 iulie, în jurul orei 6.30, polițiștii câmpineni au oprit pe Strada B.P. Hasdeu un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Telega.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge. În cauză, mai informează purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.