Noaptea trecută, puțin după miezul nopții, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins un atelier de tâmplărie și anexe gospodărești în comuna Brebu, sat Brebu Megieșesc.
În cel mai scurt timp, la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de 150 mp, la nivelul atelierului (nu a fost vorba despre un operator economic) și al anexelor gospodărești. La ora 1.40 incendiul a fost lichidat și, din fericire, acest eveniment nu a fost soldat cu victime. Cauza probabilă de incendiu a fost producerea unui scurtcircuit electric, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahovaa.
(Foto - ISU Prahova)

O solicitare semnată de Alfred Dumitriu a ajuns la consilierii locali. Sculptorul câmpinean oferă una dintre operele sale cele mai recente administrației locale pentru suma de 137.900 lei, adică aproape 27.000 euro.

Pe centura Comarnic a avut loc în cursul zilei de sâmbătă un accident rutier în urma căruia trei persoane au ajuns la spital. Este primul accident pe această centură, după inaugurarea ei.

Salvamont Prahova a anunțat închiderea tuturor traselor montane de altitudine din cauza condițiilor meteo.

Ultimul cuvânt al ședinței ordinare de la finalul lunii octombrie i-a aparținut Liviei Lupu.