CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

A doua zi a Trofeului Silva Câmpina la orientare sportivă a adunat la start peste 150 de concurenți la proba de lungă distanță

- Sport -

A doua zi a Trofeului Silva Câmpina la orientare sportivă a adunat la start peste 150 de concurenți la proba de lungă distanță

După ce în prima zi a Trofeului Silva la orientare sportivă, în proba de sprint prin pădure, în zona Poiana Câmpina, a fost o prezență foarte bună, în a doua zi, sâmbătă, la Bănești și Urleta, în proba de lungă distanță, s-au depășit așteptările, peste 150 de concurenți de la cluburi din toată țara, la toate categoriile de vârstă, aliniindu-se la startul întrecerii organizate de Clubul sportiv OK Silva Câmpina.

Organizată în colaborare cu DJTS Prahova, Federația Română de Orientare Sportivă și în colaborare cu Primăria Bănești, benficiind și de o vreme superbă de toamnă autentică, competiția a fost o încântare pentru toți cei prezenți, iar cei mai buni au fost recompensați cu diplome și medalii. Iată și lista câștigătorilor la fiecare categorie în parte:
Feminin, sub 10 ani - Iulia Panțîru (CS UNEFS București)
Feminin, sub 12 ani - Ana Brânduș (CSU Brașov)
Feminin, sub 14 ani - Alexia Tudorache (OK Silva Câmpina)
Feminin, sub 16 ani - Daria Gălățeanu (CS Metropolitan București)
Feminin, sub 18 ani - Daria Ion (Armata Breaza)
Feminin, sub 20 ani - Adela Gălățeanu (CS Metropolitan București)
Feminin, sub 21 ani - Andra Cecilia Anghel (Universitatea Craiova)
Feminin, sub 35 ani - Cristina Sabău (CSU Brașov)
Feminin, sub 40 ani - Ana Moldovan (Smart Foxes)
Feminin, sub 50 ani - Natalia Deaconescu (Masters Orienteering Hunedoara)
Feminin, sub 55 ani - Ruxandra Dopovecz (CS Babarunca)
Feminin, sub 60 ani - Niculina Maiorescu (Mentor Silva)
Feminin, sub 65 ani - Mariana Gheuca (ACS Sănătatea Ploiești)
feminin, sub 70 ani - Theodora Barbu (CS Otopeni)
Masculin, sub 10 ani - Radu Grecu (Mentor Silva)
Masculin, sub 12 ani - Petru Tibirean (CSU Brașov)
Masculin, sub 14 ani - Ioan Iacob (CS Babarunca)
Masculin, sub 16 ani - Andrei Gălățeanu (CS Metropolitan București)
Masculin, sub 18 ani - Alexandru Breazu (Armata Breaza)
Masculin, sub 20 ani - Alin Măricoiu (Armata Breaza)
Masculin, sub 21 ani - Alexandru Beljdea (Universitatea Craiova)
Masculin, sub 35 ani - Daniel Ștefan (CS Babarunca)
Masculin, sub 40 ani - Petru Stupu (CSU Brașov)
Masculin, sub 45 ani - Florin Urian (CS Otopeni)
Masculin, sub 50 ani - Mircea Țicleanu (CS Metropolitan București)
Masculin, sub 55 ani - Gheorghe Dinu (CSU Brașov)
Masculin, sub 60 ani - Costan Grigor (CS Nord Baia Mare)
Masculin, sub 65 ani - Gabriel Maiorescu (Mentor Silva)
Masculin, sub 70 ani - Lucian Gălățeanu (CS Metropolitan București)
Masculin, sub 75 ani - Paul Spătaru (CS Otopeni)
Masculin, sub 80 ani - Niculae Tănase (CS Otopeni)
Masculin, sub 85 ani - Iuliu Dopovecz senior (CS Babarunca)
Others - Costin Neagu (ACS Sănătatea Ploiești)
Open - Andrei Codreanu (Armata Breaza)
Family - Familia Matei (Highflyers).


22 Sep 2019 19:20 5134 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
326 vizualizari 08 Nov 2026 14:15 Liga a 5-a Prahova. Arizona Zalhanaua - Sportul Câmpina 4-1

Liga a 5-a Prahova. Arizona Zalhanaua - Sportul Câmpina 4-1

Caracteristica jocului de la Zalhanaua a fost calitatea foarte slabă a suprafeței de joc.

citeste mai mult
721 vizualizari 08 Nov 2026 13:35 Liga a 4-a, etapa a 12-a. Rezultate și clasament

Liga a 4-a, etapa a 12-a. Rezultate și clasament

Derby-ul campionatului s-a jucat sâmbătă dimineață, între ocupantele primelor două locuri. Runda s-a încheiat duminică.

citeste mai mult
296 vizualizari 08 Nov 2026 13:22 Liga a 6-a Prahova. Inter Bănești - Carpați Sinaia 1-1

Liga a 6-a Prahova. Inter Bănești - Carpați Sinaia 1-1

Băneștenii au fost cei care au deschis scorul, la finalul primului sfert de oră de joc. Atunci, Pasăre a driblat pe partea stângă și a șutat plasat la colțul lung.

citeste mai mult
322 vizualizari 08 Nov 2026 10:47 Cei mai mici atleți de la CSS „Istrati” Câmpina au participat la „Cupa de Toamnă”

Cei mai mici atleți de la CSS „Istrati” Câmpina au participat la „Cupa de Toamnă”

Peste 85 copii din întreaga țară au participat la București, în Sala „Ioan Soter”, la o competiție atletică dedicată sportivilor cu vârste între 8 și 14 ani, „Cupa de Toamnă”.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV