CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

”Deschidem Rafinăria”, un proiect interesant privind regenerarea urbană a unei zone importante a Câmpinei

- Actualitate -

”Deschidem Rafinăria”, un proiect interesant privind regenerarea urbană a unei zone importante a Câmpinei

"Deschidem Rafinăria" este o inițiativă interesantă a grupului ”Rafinăria la prezent” și presupune deschiderea efectivă a spațiului Rafinăriei pentru toți cei interesați. Evenimentul va avea loc pe 14 și 15 mai 2022 și include mai multe acțiuni.

Iată mesajul de promovare al acestui eveniment, transmis de câmpinenii care fac parte din grupul "Rafinăria la prezent":
"Deschidem rafinăria!
Împreună cu proprietarii actuali ai spațiului Rafinăriei, noi, grupul Rafinăria la prezent, facem primul pas și deschidem conversația despre regenerarea urbană a zonei. Timp de două zile - pe 14 și 15 mai - Rafinăria se va deschide către toți cei cărora le pasă de trecutul, prezentul și viitorul spațiului.
Am pregătit activități de informare, momente artistice și o zonă de relaxare chiar în incinta Rafinăriei - toate acestea pentru a pune bazele unei discuții deschise și constructive referitoare la viitorul zonei. De asemenea, pentru sâmbătă seară, am pregătit un moment special - proiecția filmului „România Sălbatică”, urmată de un Q&A cu co-producătorul filmului, câmpineanul Cosmin Dumitrache. Accesul la eveniment este gratuit, iar accesul la proiecția de film se va face în baza unei rezervări prealabille.
Câmpinenii, precum și toți cei interesați, vor avea astfel ocazia să vadă cu ochii lor interiorul uneia din cele mai vechi Rafinării din Europa. Apoi, toți participanții vor fi încurajați să își imagineze viitorul posibil al Rafinăriei, să schimbe idei în legătură cu viziunea lor și să transmită aceste idei către proprietari și comunitate. Numai printr-un asemenea dialog ne putem asigura că zona Rafinăriei va fi, cu adevărat, integrată armonios în oraș. Și, deci, că această zonă va redeveni inima orașului, așa cum a fost timp de peste 125 de ani.
Orarul de vizitare pentru cele două zile va fi:
Sâmbătă, de la 10.00 la 20.00 (vizitare), apoi de la 20.30 la 23.00 (proiecție film)
Duminică, de la 10.00 la 18.00
De asemenea, ne dorim ca acest eveniment să marcheze un punct de cotitură - dintr-o sursă de poluare, Rafinăria trebuie să devină un spațiu al naturii, iar această schimbare de direcție începe cu fiecare noi. Astfel, vă încurajăm să veniți la eveniment pe jos, cu bicicleta, sau folosind transportul în comun (nu vor exista locuri de parcare în incintă).
Iar acesta este numai primul pas. Este esențial ca această conversație să crească în amploare și să fie întreținută pe toată durata procesului de regenerare urbană și vom continua să lucrăm împreună și să ne implicăm pentru ca acest lucru să se întâmple și sperăm ca, începând cu 14 mai, să vă avem alături.

Rafinăria la prezent este un grup de câmpineni implicați civic și specialiști independenți legați sufletește de Câmpina. Grupul nostru a luat ființă în urma apariției unei oportunități urbanistice excepționale pentru orașul nostru: regenerarea urbană a zonei Rafinăriei și integrarea și punerea în valoare a elementelor de patrimoniu industrial. În grupul nostru există oameni implicați direct în povestea de până acum a Rafinăriei și oameni care, deopotrivă, se luptă pentru a duce povestea mai departe. Oameni care au făcut deja analize preliminare ale zonei, sau care au pregătit deja unele propuneri de dezvoltare. Alții - cercetători, arhitecți, istorici, sau ingineri - sunt gata să își pună cunoștințele și experiența în slujba identificării unor soluții inteligente de conservare și dezvoltare."


05 May 2022 11:38 3929 vizualizari


Comentarii






1584 vizualizari 08 Nov 2026 21:17 Incendiu la Valea Doftanei. Echipaje de pompieri din Sinaia și Câmpina se luptă cu flăcările

Incendiu la Valea Doftanei. Echipaje de pompieri din Sinaia și Câmpina se luptă cu flăcările

ISU Prahova a anunțat că un incendiu a izbucnit duminică seară la o casă particulară din comuna Valea Doftanei, satul Trăisteni. 

citeste mai mult
271 vizualizari 08 Nov 2026 19:12 Ungaria a deschis “dosarele informatorilor”(IV). Clerici și jurnaliști, printre informatori

Ungaria a deschis “dosarele informatorilor”(IV). Clerici și jurnaliști, printre informatori

După cum știți și după cum am scris în episoadele anterioare, în Ungaria fost deschisă o bază de date online, accesibilă oricui și care conține numele celor care erau în evidența serviciilor securității de stat în perioada comunistă.

citeste mai mult
705 vizualizari 08 Nov 2026 16:44 Accident grav cu ATV-ul în Munții Baiului, în Prahova

Accident grav cu ATV-ul în Munții Baiului, în Prahova

Salvamontiștii prahoveni au fost solicitați duminică după-amiază să intervină la un accident grav de ATV în Munții Baiului.

citeste mai mult
1037 vizualizari 08 Nov 2026 15:36 Un bărbat de aproximativ 70 ani a fost salvat de pompieri din apa pârâului Telega

Un bărbat de aproximativ 70 ani a fost salvat de pompieri din apa pârâului Telega

Pompierii militari prahoveni au intervenit duminică după-amiază pentru scoaterea unei persoane căzute în albia pârâului Telega, pe raza comunei Telega.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV