Pe Bulevardul Carol I din municipiul Câmpina, în zona intersecției cu străzile Oituz și Pictor Grigorescu, se execută lucrări de branșare a canalizării din Cartierul Câmpinița la rețeaua principală de canalizare. Lucrările sunt executate de firma Kato Service SRL Ploiești și fac parte din proiectul cu fonduri europene derulat prin HidroPrahova.
Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Câmpina, până pe 15 aprilie inclusiv este blocată intrarea pe Strada Pictor Grigorescu dinspre Strada Oituz (prin sensul giratoriu), astfel că se recomandă ca ieșirea pe Pictor Grigorescu, spre Poiana Câmpina, să se realizeze pe Strada Rahovei și Aleea Redutei - din Cartierul Câmpinița, respectiv pe străzile Golești - Ion Câmpineanu - Plevnei, din Bulevardul Carol I. De asemenea, trebuie precizat faptul că stația pentru transportul public de persoane de pe Strada Pictor Grigorescu (spre Poiana Câmpina) a fost mutată temporar pe Bulevardul Carol I, vis-a-vis de Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (de la Brazi). Stația de la răcitor, de pe Strada B.P Hasdeu, pentru traseul local care vine de la Voila, a fost mutată temporar pe Calea Doftanei, lângă Școala Centrală Câmpina.
Din 16 aprilie, timp de șapte zile lucrătoare, traficul rutier va fi închis doar pe porțiunea din Bulevardul Carol I cuprinsă între intersecția cu I.H. Rădulescu (Școala Gimnazială "Cuza") și sensul giratoriu de la Fibec, pe sensul de mers spre centrul Câmpinei.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.

La fel ca în anii anteriori, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Maior Constantin Marinescu” din Câmpina a prezentat prelegeri, dar și mici expoziții, în unitățile de învățământ din localitate.

41.000 lei este valoarea pentru care societatea Dragokad Geometry SRL Breaza a câștigat prin cumpărare directă achiziția publică pentru proiectarea sensului giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu.