CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Tragedie în Prahova. Un băiat de 15 ani și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat de la etajul patru al unui bloc

- Actualitate -

Tragedie în Prahova. Un băiat de 15 ani și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat de la etajul patru al unui bloc

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Ploiești au fost sesizați, la data de 22 iulie 2025, în jurul orei 22.15, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unui bloc situat pe strada Moldoveanu Marian din municipiul Ploiești. 

"La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și o ambulanță, care au identificat o persoană de sex masculin, în vârstă de 15 ani, căzută în zona imobilului", precizează IPJ Prahova.
Adolescentul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde, din păcate, a fost declarat decesul.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

(Foto cu caracter ilustrativ)

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


23 Jul 2025 06:58 2168 vizualizari


Comentarii






631 vizualizari 17 Sep 2026 21:09 Curtea de Conturi confirmă ceea ce se știa deja – HidroPrahova înregistrează peste 53% pierderi de apă în rețea. Probleme în urma auditului

Curtea de Conturi confirmă ceea ce se știa deja – HidroPrahova înregistrează peste 53% pierderi de apă în rețea. Probleme în urma auditului

Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova a făcut public raportul de audit de conformitate privind activitatea societății Hidro Prahova SA în perioada ianuarie 2025-noiembrie 2025.

citeste mai mult
989 vizualizari 17 Sep 2026 10:44 HidroPrahova a anunțat remedierea avariei de la Voila

HidroPrahova a anunțat remedierea avariei de la Voila

Problemele generate de avariile succesive la rețeaua de alimentare cu apă în zona stației de tratare Voila au creat grave disfuncționalități în furnizarea apei către o parte însemnată din Câmpina, într-o primă fază, apoi și la Poiana Câmpina.

citeste mai mult
1441 vizualizari 16 Sep 2026 19:21 O motocicletă a fost implicată într-un accident pe Strada Mihail Kogălniceanu din Câmpina

O motocicletă a fost implicată într-un accident pe Strada Mihail Kogălniceanu din Câmpina

Un accident rutier s-a produs miercuri seară, în municipiul Câmpina, pe Strada Mihail Kogălniceanu, la intersecția cu Strada Ana Ipătescu. La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD.

citeste mai mult
562 vizualizari 16 Sep 2026 17:53 Primăria Câmpina a anunțat data limită pentru depunerea proiectelor finanțabile în baza Legii 350

Primăria Câmpina a anunțat data limită pentru depunerea proiectelor finanțabile în baza Legii 350

Pentru suma de 100.000 lei, pusă la bătaie de administrația locală pentru finanțarea proiectelor în baza Legii 350, s-a stabilit calendarul depunerii proiectelor.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV