Pe Strada Orizontului din municipiul Câmpina, la intersecția cu Industriilor, canalizarea a refulat, iar apa se scurge în toate direcțiile. Mirosul este insuportabil.
În ultima vreme, din cauza cantității mari de precipitații, tot mai multe canalizări din municipiu dau pe dinafară, dar pe Orizontului apa care iese în stradă este foarte murdară. În plus, aproape că nu se poate respira. Cel mai probabil, aici a refulat canalizarea menajeră, iar dejecțiile se împrăștie în toată zona.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o fotografie și un scurt mesaj.

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.