Ca și anul 2020, și anul 2021 s-a dovedit a fi unul complicat, în principal din cauza pandemiei de coronavirus, care a dat peste cap evoluția firească a societății în toată lumea. Cum era de așteptat, pandemia a influențat și indicatorii demografici (natalitate și mortalitate), precum și numărul căsătoriilor. Vă prezentăm în continuare situația înregistrată la Câmpina în 2019 (înaintea pandemiei) și în cei doi ani de pandemie - 2020 și 2021.
Iată care a fost evoluția principalilor indicatori demografici în ultimii trei ani, la Câmpina:
Nașteri: 2019 - 599; 2020 - 176; 2021 - 38 (fiind vorba doar de acte de naștere transcrise din străinătate). Precizăm faptul că, în conformitate cu Art. 14 din Legea nr.119 / 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, întocmirea certificatului de naștere se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritorial în a cărei rază a avut loc nașterea. Cum Maternitatea de la Câmpina a fost închisă în cea mai mare parte din ultimii doi ani, Spitalul Municipal fiind unitate suport COVID-19, aceasta este una dintre explicațiile pentru reducerea semnificativă a numărului de nașteri.
Decese: 2019 - 586; 2020 - 678; 2021 - 715
Căsătorii: 2019 - 183; 2020 - 121; 2021 - 147

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.