Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a patru persoane, cu vârste între 25 și 47 ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, din probele administrate a rezultat că, în perioada februarie 2025 – februarie 2026, trei dintre persoane ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Prahova, diferite cantități de canabis (drog de risc) cu sume între 50 și 60 lei pentru un gram. De asemenea, cercetările au reliefat faptul că una dintre persoanele cercetate ar fi fost sursă de aprovizionare pentru alta, comercializând diferite cantități de canabis, cu 28 lei pentru un gram.
De asemenea, la data de 5 februarie 2026, acesta ar fi fost prins în flagrant delict, în municipiul Ploiești, în timp ce ar fi deținut, în scopul comercializării, aproximativ 150 de grame de canabis.
În urma celor patru percheziții domiciliare efectuate, de către polițiști, la data de 5 februarie 2026, au fost descoperite și ridicate 30 de plante canabis (uscate), o cantitate de canabis, grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. La datele de 5 și 6 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au luat măsura reținerii față de persoanele cercetate. În cursul zilei de 6 februarie a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 zile.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Un accident rutier s-a produs în comuna Puchenii Mari, sat Moara, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, având la bord trei persoane. La fața locului intervin echipaje din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM). În sprijin acționează și SAJ Prahova.

Două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Câmpina, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, au intervenit în această dimineață, în jurul orei 3.30, în municipiul Câmpina, pe strada I.H. Rădulescu, în urma producerii unui accident rutier.

În momentul de față în Câmpina există trei alunecări de teren care sunt active și pe care administrația locală le are în vedere pentru realizarea necesarelor lucrări de consolidare.

La solicitarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență Poiana Câmpina, vineri, 18 septembrie, s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situați de Urgență Prahova.