În Câmpina se construiesc în momentul de față trei blocuri sociale pentru persoane care trăiesc în locuințe amenințate de alunecări de teren sau adăposturi improvizate. În total, cele trei blocuri includ 30 unități locative.
Cele trei blocuri, cu câte patru etaje fiecare, sunt situate pe Strada Petrolistului (două) și unul pe Strada Năsăud (zona Mogador).
La ședința Consiliului Local Câmpina din 28 august 2024, pe ordinea de zi s-a aflat și un proiect de rectificare a bugetului local. Detaliile rectificării, în general, la solicitarea ordonatorilor terțiari, adică a instituțiilor din subordinea administrației locale, se întindeau pe 12 pagini și, probabil, nu le-a citit mai nimeni, cel puțin din rândul aleșilor locali. Și, totuși, aici sunt și unele lucruri interesante. Unul dintre acestea este introducerea unei noi lucrări, un nou obiectiv de investiții, adiacent proiectului cu fonduri extrabugetare de realizare a celor trei blocuri. Este vorba de construirea unui zid de sprijin, din bugetul local, pentru a susține unul dintre cele trei blocuri. Valoarea noii lucrări este de 59.500 lei.
Nimeni nu a întrebat nimic, nimeni nu a spus nimic, iar rectificarea bugetului local, inclusiv cu această lucrare, a fost votată.
(Foto cu caracter ilustrativ - blocul social de pe Strada Năsăud, în timpul construcției)

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.