A făcut multă vâlvă, la momentul respectiv, decizia autorităților centrale de a declara Spitalul Municipal Câmpina ca unitate-suport pentru pacienții infectați cu noul coronavirus. S-au luat măsuri speciale, s-au făcut apeluri nu doar la înțelegere din partea câmpinenilor ci și la donații, au fost schimbate circuitele în spital și reorganizată activitatea cadrelor medicale, s-au făcut achiziții suplimentare de materiale și echipamente de protecție, estimarea autorităților fiind că într-un interval relativ scurt de timp spitalul câmpinean va fi la capacitate maximă cu pacienți infectați cu COVID-19, care au și alte probleme medicale.
Din fericire, estimările autorităților nu s-au regăsit, cel puțin până acum, în realitate și sunt șanse destul de mici ca numărul îmbolnăvirilor să mai crească într-un ritm alarmant. Cert este că, la Spitalul Municipal Câmpina au fost aduși în toată această perioadă doar doi pacienți confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Este vorba de doi bărbați, cu vârste de 76 și 68 de ani, ambii având și alte afecțiuni medicale grave. Amândoi au decedat, din păcate.
În momentul de față, în Spitalul Municipal Câmpina nu mai este internat niciun pacient infectat cu noul coronavirus, după cum ne-a confirmat managerul unității, dr. Călin Tiu. Potrivit acestuia, în prezent, în spital ”avem internați 15 pacienți trimiși de la Ploiești, care sunt doar suspecți că ar fi infectați cu noul coronavirus”. Acești pacienți sunt tratați acum pentru afecțiunile de care suferă.

Skate parkul din Câmpina a fost una dintre mândriile primarului Horia Tiseanu. A fost inaugurat în septembrie 2018 și a costat aproximativ 474.000 lei de la bugetul local (aproximativ 100.000 euro la momentul respectiv), fiind primul skate park construit în județul Prahova.

La Poiana Câmpina sunt în curs de realizare lucrările de apă și canalizare din cadrul proiectului cu fonduri europene derulat de Hidro Prahova.

În noaptea care a trecut, la ora 1.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 100D., în localitatea Cocorăștii Mislii.

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.