În dorința de a acoperi un spectru cât mai larg din domeniile artei și sporturilor, toate cu reprezentare în Câmpina, Festivalul CâmpinArtelor și Sporturilor, care are loc în perioada 1 septembrie - 1 octombrie 2023 și este realizat din sponsorizări, a prilejuit duminică, 24 septembrie, în jurul prânzului, pe terenul sintetic de la Căminul Petrol o competiție de orientare sportivă, organizată de clubul OK Silva Câmpina.
A fost organizat un traseu bine delimitat chiar pe terenul de fotbal, iar de-a lungul câtorva ore, iubitorii orientării sportive s-au întrecut pe diverse categorii. Au fost întreceri antrenante, pasionante, mai ales cei mici bucurându-se de fiecare succes. La final, cu toții au fost declarați câștigători și premiați chiar de primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu.

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

Cel mai frumos moment al manifestării organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Armatei Române a fost intonarea Imnului Național de tânăra soprană Livia Pisăliță. Interpretarea sa a atins cele mai sensibile coarde patriotice, atmosfera fiind cu adevărat înălțătoare.

Emilia Luchian a lansat în cadrul Matineului Cultural Elstar primul său volum de poezie - „Diagnostic de veghe”, apărut chiar la Editura Elstar.

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.