Spitalul Municipal Câmpina, unitate suport COVID-19, se confruntă cu o situație critică din cauza lipsei medicilor. S-a ajuns ca în prezent trei medici interniști să se ocupe de peste 60 de pacienți, să facă și gărzi, să asigure și consultații în Ambulatoriu, să se ocupe și de urgențele de la CPU. Cei trei medici sunt epuizați atâtt fizic, cât și psihic. Având în vedere această situație, luni dimineață a avut loc o întâlnire a conducerii spitalului cu primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu și s-a convenit transmiterea unui memoriu către Direcția de Sănătate Publică Prahova, Prefectura și Consiliul Județean Prahova, dar și către Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Situații de Urgență și premierul României.
”Lipsa acută de personal medical pentru secțiile care acordă servicii medicale în regim de spitalizare de zi/ continuă pacienților diagnosticați cu COVID-19, cauzată de infectarea a încă doi medici și retragerea din linia de gardă a unui al treilea medic, duce la imposibilitatea asigurării servicului de gardă în opt zile din luna noiembrie. Este cunoscut faptul că suntem singura secție de Medicină Internă din județul Prahova care internează, încă de la începutul pandemiei, pacienți confirmați sau suspecți COVID-19 cu multiple comorbidități, în stare gravă, imobilizați la pat, cu necesități de îngrijire complexe și individualizate. Din cauza adresabilității ridicate și din dorința de a ajuta cât mai mulți pacienți care nu erau primiți în alte unități sanitare, am ajuns în situația ca trei medici interniști să îngrijească peste 60 de pacienți, deși sunt desemnate doar 30 de paturi pentru pacienții COVID, fapt ce poate duce și la o suprasolicitare a instalațiilor de alimentare cu oxigen. Toate acestea au dus la depășirea orelor de lucru stabilite prin contract, situație pe care medicii de aici au înțeles-o din cauza contextului epidemiologic. De asemenea, medicii interniști au asigurat continuitate gărzilor, au asigurat consultații în Ambulatoriul de specialitate, au asigurat consultații interdisciplinare, consultarea urgențelor COVID și non-COVID în Camera de Primiri Urgențe și au suplinit când a fost nevoie chiar și absența medicilor din Camera de Primiri Urgențe”, se arată în memoriul semnat de conducerea Spitalului Municipal și primarul Câmpinei.
Este un apel disperat al unor oameni ajunși la limită, atât din punct de vedere fizic, cât și al uzurii psihice, iar singurul lucru pe care îl cer medicii interniști câmpineni inclusiv premierului Ludovic Orban este asigurarea de medici specialiști de medicină internă pentru Spitalul Municipal Câmpina.

Pe parcursul celor două zile în care se desfășoară Festivalul “Serbările Toamnei”, în Pasajul de la Ceas este un cort al Asociației “Arca lui Norocel”. Aici găsiți nu doar materiale informative despre activitatea asociației și importanța sterilizării, ci și cățeluși disponibili pentru adopție.

Șapte calificări profesionale, 123 de elevi de la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” care au obținut certificate de practică și o rețea extinsă de parteneri de practică - acestea sunt principalele rezultate ale anului II de implementare în cadrul proiectului „Calificat pentru Viitor – stagii de practică pentru elevi în Municipiul Câmpina”.

Vineri, 18 septembrie, a fost o zi deosebită pentru cel puțin 105 dintre elevii Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

De mai multă vreme, la nivelul Poliției Locale Câmpina s-au instituit niște patrule pedestre, atât în zona centrală, în zona pieței - mai ales în cursul zilei, prin parcuri, locuri de joacă și cartiere - în a doua parte a zilei.