3.600 mărțișoare, din care peste 70% sunt dinainte de 1989, aceasta a fost expoziția de mărțișoare a medicului câmpinean Roxana Turtureanu, expoziție care a avut loc în aula Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina.
„Colecțonez mărțișoare din copilărie, apoi, de când am devenit mai mare, de la colegi, apropiați, cunoscuți... Am și cumpărat multe dintre ele, inclusiv o serie foarte dragă mie de la Monetăria Statului. Pe lângă cele 3.600 mărțișoare expuse, mai am peste 600 pe care nu am avut efectiv timp să le cos pe aceste rame pe care le-am expus pe cele mai multe dintre ele. Sunt din sticlă, piele, metalice, tot felul de alte materiale, chiar și de la Fondul Plastic, cum era înainte de 1989. Pentru mine sunt o bucurie, iar tradițiile noi le respectăm cu sfințenie”, ne-a spus medicul Roxana Turtureanu.
De asemenea, în cadrul acestei expoziții, mai mulți elevi ai unei clase a X-a din Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” au prezentat date despre mărțișor - istoric, tradiții, obiceiuri, semnificații. La rândul său, directorul CNNG, Roxana Stan, a vorbit foarte frumos despre expoziție și mărțișoare, despre acest eveniment inedit găzduit de CNNG.
De asemenea, urmărind scurtul interviu cu medicul Roxana Turtureanu veți avea ocazia să aflați care îi sunt cele mai dragi mărțișoare, care va fi soarta acestei colecții, dar și când va mai fi expusă publicului.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Eleva Adela Roman de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului”, în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România, la Palatul Cotroceni.

Joi seara, în spațiul cald al Librăriei Elstar a avut loc o nouă ediție a Seratelor Culturale, prilej pentru câmpineanul Mircea Teculescu să-și lanseze cel mai recent volum de poezie, Eidos, acasă, la Câmpina.

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

Cel mai frumos moment al manifestării organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Armatei Române a fost intonarea Imnului Național de tânăra soprană Livia Pisăliță. Interpretarea sa a atins cele mai sensibile coarde patriotice, atmosfera fiind cu adevărat înălțătoare.