O bucurie pentru suflet. Asta a reprezentat cântecul lui Cristian Pomohaci pentru spectatorii aflați ieri la Festivalul Cireșelor. Și nu doar muzica părintelui Pomohaci a fost o bucurie, ci întreaga lui prezență. Vorba bună, gluma, înțelepciunea, harul unui preot care cântă muzică populară autentică, pentru inimile celor care îl ascultă.
Prezența lui Cristian Pomohaci la Festivalul Cireșelor a fost o încântare, iar publicul a reacționat pe măsură cu multe aplauze, cu flori, cu cireșe (pe care le-a oferit unor bătrâne din public, pentru că "dar din dar se face Rai"). Părintele Pomohaci a primit chiar și borcane cu dulceață de la admiratoarele muzicii sale, ba chiar și o pâine de vatră, uriașă, dăruită cu drag unui om venit de la sute de kilometri să cânte și să încânte.
Cristian Pomohaci este de loc din Țara Năsăudului, de la Rebrișoara. De aproape 20 de ani este părintele paroh al Bisericii ortodoxe "Sfântul Nicolae" de la Moșuni, județul Mureș. Nu a renunțat niciodată la muzica populară, dar și melodiile sale religioase și colindele sunt o încântare pentru cei care au ocazia să le asculte. De fapt, asta este părintele Pomohaci, un slujitor al sufletului, prin cântec și credință.
Citiți și Festivalul Cireșelor Bănești - Urleta, la cea de-a XIII-a ediție

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.