Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, președinte al PSD Prahova, a fost invitatul unei noi emisiuni electorale la Câmpinatv.ro, iar subiectele discutate au vizat atât politica, normal, cât și administrația publică județeană, cu precădere problemele generate de pandemia de coronavirus și situația din spitalele COVID și suport-COVID. Precizăm faptul că Bogdan Toader candidează pentru încă un mandat la conducerea Consiliului Județean.
Politic vorbind, actualul președinte al Consiliului Județean nu se teme de noua alianță constituită în Prahova între PNL-USR-PLUS și nici de candidatul acestei alianțe pentru președinția CJ, liberalul Iulian Dumitrescu. “De fapt, mă simt flatat de formarea acestei alianțe. Acest lucru demonstrează că sondajele reale sunt cele pe care eu le-am prezentat și din care reiese că eu am prima șansă la președinția Consiliul Județean. Ceea ce arată că oamenii au apreciat munca depusă în cei patru ani de mandat și apreciază proiectele Consiliului Județean, unele realizate, altele în curs de realizare. Referitor la dl. Iulian Dumitrescu, vă spun sincer că nici nu-l cunosc foarte bine, nu l-am văzut timp de patru ani, știu doar că își dorește funcția de președinte al Consiliului Județean. Este dreptul dumnealui. Dacă a renunțat la atât de multe pentru această alianță, este clar că își dorește foarte mult această funcție... Eu unul sunt puțin șocat. Să renunți la un municipiu precum Câmpina, care este un etalon pentru liberalism în Prahova...”, ne-a declarat Bogdan Toader.
Cât despre Câmpina, președintele PSD consideră că Nicolae Moisescu, candidatul social-democrat la Primărie, are prima șansă în competiția electorală din 27 septembrie, tocmai pentru că este un candidat tipic pentru Câmpina, “intelectual, inginer în petrol, un profesionist extraordinar, ambițios, determinat, foarte serios, cu un orgoliu, cu un patriotism local, cu mândria de a fi câmpinean”. Despre încrederea în echipa de la Câmpina, despre primarii pierduți de PSD în ultima vreme, în favoarea altor partide, despre primarii care au venit la PSD de la alte formațiuni politice, despre alte subiecte preelectorale, dar și din administrația județeană puteți afla urmărind emisiunea cu Bogdan Toader.

Viceprimarul municipiului Câmpina, Livia Lupu, se va retrage din administrația locală și va pleca din PSD. Anunțul a fost făcut vineri, 4 septembrie 2026. Livia Lupu spune că decizia are la bază motive strict personale.

Pe fondul discuțiilor apărute după reacția mai multor asociații de proprietari la proiectul de regulament privind parcările din Câmpina, liderii AUR invită la dialog reprezentanții acestor asociații.

Într-o postare pe pagina de Facebook, PSD Câmpina își exprimă un punct de vedere legat de decizia Partidului Câmpina Curată de a renunța la protocolul de colaborare cu primarul Irina Nistor și de a trece în opoziție la nivelul Consiliului Local.

Primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, a transmis un mesaj, pe pagina sa de Facebook, după decizia Partidului Câmpina Curată de a renunța la protocolul de colaborare.