CâmpinaTV.ro v-a oferit vineri, 11 februarie 2022, în premieră pentru media locală, prima transmisiune live (online) a unei dezbateri din Consiliul Local pe marginea bugetului Câmpinei.
A fost mai întâi ședința extraordinară a Consiliului Local, în care dezbaterile privind bugetul local și discuțiile pe marginea celor 17 amendamente au durat mai bine de trei ore și jumătate. Pentru că bugetul nu a întrunit numărul de voturi necesare, primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, a convocat pentru ora 22.00 o ședință de îndată, dar deși aceasta a avut cvorum, numărul celor care au votat a fost numai de nouă consilieri, în condițiile în care era nevoie de zece voturi ”pentru”. Astfel, bugetul Câmpinei a picat din nou.
Așadar, CâmpinaTV.ro v-a oferit vineri seară un adevărat maraton de peste patru ore de transmisiune directă a dezbaterilor privind cel mai important subiect pentru orice comunitate - bugetul local. Sigur, au fost destule stângăcii, greșeli inerente unei transmisiuni în direct, dar dincolo de toate acestea rămâne satisfacția că v-am putut oferi live unul dintre cele mai importante momente din administrația locală, poate și din viața politică locală, cel puțin din acest an.
Cu siguranță, nu ne vom opri aici și vom continua să vă mai oferim astfel de surprize!
Înregistrarea transmisiunii live a dezbaterilor o regăsiți aici și aici, cele două părți ale primei ședințe, și aici - pentru a doua ședință.

Pe 24 octombrie 2024, Irina Mihaela Nistor depunea jurământul de credință (foto), devenind oficial primar al municipiului Câmpina, după alegerile din vara aceluiași an. Este prima femeie primar al municipiului Câmpina. Astăzi, 24 octombrie 2026, exact la jumătatea mandatului, am încercat o privire retrospectivă peste ceea ce au însemnat acești doi ani.

Cel puțin aceasta este propunerea primarului Irina Nistor, inițiator al proiectului de rectificare a bugetului local, care se va discuta marți, 27 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina.

Instituțiile din subordinea Primăriei Câmpina au solicitat sume suplimentare pentru plata utilităților, capitol la care - iată - suferă și instituțiile publice, nu numai populația.

De la bugetul local al municipiului Câmpina se alocă anual fonduri pentru lucrări de reparații și întreținere la bisericile din localitate. Dacă până acum alocarea se făcea printr-un proiect distinct, acum, alocarea este inclusă în rectificarea bugetului local, care va fi supusă votului Consiliului Local în cadrul unei ședințe extraordinare programate marți, 27 octombrie.