La București a avut loc sâmbătă, 11 iunie 2022, ediția a VI-a a concursului internațional de dans New Star Dance Competition. Dansatorii de la Happy People Dance School Câmpina, conduși de Larisa Elena Bănică, au făcut din nou senzație, obținând două premii I la secțiunea Zumba Ram Pam Pam și la secțiunea Latino, ambele la grupa de vârstă 8-12 ani, categoria intermediari.
După premiile obținute la școală, micii dansatori din grupul de dans câmpinean Happy People Dance School au câștigat două premii foarte valoroase și la început de vacanță, la concursul internațional New Star Dance Competition, care s-a desfășurat în Amfitetrul Universității ”Spiru Haret” din București. Dincolo de performanța în sine, una de toată laudă, micii dansatori câmpineni au impresionat juriul și publicul cu evoluția lor dezinvoltă, ridicând sala în picioare și obținând aplauze la scenă deschisă, chiar și din partea părinților... adversarilor lor.
Pasionați de dansuri latino, copiii s-au pregătit intens pentru această competiție care a reunit peste 300 de participanți din țară, dar și din străinătate. Câmpinenii au participat la două dintre cele 15 secțiuni ale concursului, pe care le-au câștigat, de fiecare dată, de o manieră entuziasmantă. Un adevărat regal de dans pentru care micuții dansatori s-au pregătit intens, de cel puțin două ori pe săptămână, sub conducerea profesoarei Larisa Elena Bănică, repetițiile având loc la Casa de Cultură ”Geo Bogza”.
În sala din București a răsunat din nou îndemnul ”Hai, Câmpina!” și, încă o dată, micii dansatori au făcut ca numele Câmpinei să fie aplaudat la scenă deschisă, meritul fiind al acestor copii care au demonstrat talent, ambiție, perseverență și foarte multă muncă.
Îi felicităm pe copii, pe îndrumătorul lor, dar și pe părinți, pentru că susțin aceste frumoase performanțe ale copiilor lor, dar și ale Câmpinei!

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.