Apa nu se scurge de nicăieri, efectiv iese din asfalt. În cantitate destul de mare și cu... sunetele de rigoare. Și apoi își urmează cursul, la vale, pe Strada Pictor Grigorescu. Situația este cunoscută atât la nivelul Primăriei Câmpina, cât și la HidroPrahova. Problema este că, deocamdată, nu se poate interveni. Acolo se termină canalizarea pluvială.
După cum ne-au explicat reprezentanții HidroPrahova, canalizarea cea nouă se termină la sensul giratoriu. Între acesta și calea ferată, lucrările nu s-au mai executat. Nu s-a făcut nici legătura cu Pictor Grigorescu. Atunci când plouă mult, se strânge o cantitate mare de apă care, automat, refulează pe carosabil. Exact în zona în care ar fi trebuit să se facă legătura cu următorul tronson. Cum legătură nu există, apa își face loc pe unde poate, refulând pe stradă și, mai mult, punând în pericol infrastructura.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o fotografie și un scurt mesaj.

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.