CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

La școala din Poiana Câmpina a ajuns aparatura IT achiziționată de Primărie cu fonduri europene

- Social -

La școala din Poiana Câmpina a ajuns aparatura IT achiziționată de Primărie cu fonduri europene

Primăria Poiana Câmpina a obținut finanțare europeană pentru un proiect privind dotarea cu mobilier (bănci, scaune, catedre, table etc) și echipament IT a Școlii Gimnaziale "Învățător Ion Mateescu" și a celor două grădinițe din comună. Valoarea totală a proiectului este de 120.290 euro, din care 80.000 euro fonduri europene, iar diferența este asigurată de la bugetul local. Este un proiect derulat prin GAL "Dealurile Sultanului", cu finanțare de la Fondul European de Dezvoltare Regională. Recent, la școala din Poiana Câmpina a ajuns aparatura IT achiziționată în cadrul acestui proiect.

Echipamentele constau în computere, monitoare, videoproiectoare, un copiator multifuncțional și două televizoare. Potrivit primarului Alin Moldoveanu, urmează să fie adus și mobilierul, probabil în luna iunie, mobilier care va fi montat în clase în perioada vacanței de vară, pentru a nu fi perturbat procesul de învățământ.
Acesta este primul proiect cu finanțare europeană pentru care Primăria Poiana Câmpina obține fonduri prin intermediul GAL "Dealurile Sultanului", structură din care Poiana face parte alături de alte opt localități din Prahova și Dâmbovița. 


08 May 2019 20:46 5427 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
330 vizualizari 14 Nov 2026 13:21 „ÎNCALȚĂ UN COPIL DE IARNĂ!”, o campanie derulată de Asociația Câmpina Tânără și Fundația Zurli

„ÎNCALȚĂ UN COPIL DE IARNĂ!”, o campanie derulată de Asociația Câmpina Tânără și Fundația Zurli

Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Câmpina Tânără (ACT) se alătură Fundației Zurli în campania „Încalță un copil de iarnă!”, cu aceeași convingere care a stat la baza acestei colaborări încă de la început: niciun copil nu ar trebui să simtă că lumea l-a uitat.

citeste mai mult
430 vizualizari 12 Nov 2026 14:42 „Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

„Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

citeste mai mult
2560 vizualizari 11 Nov 2026 17:53 La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto). 

citeste mai mult
781 vizualizari 10 Nov 2026 13:09 La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV