CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.soceram.ro/

Va trece sau nu bugetul Câmpinei de votul Consiliului Local?

- Politică -

Va trece sau nu bugetul Câmpinei de votul Consiliului Local?

După ce anul trecut a fost un întreg scandal în Consiliul Local pe tema votului asupra bugetului local, aruncăm o privire asupra situației politice din Legislativul câmpinean și ce premise sunt pentru ca situația de anul trecut să se repete. Sau nu... Ședința extraordinară a Consiliului Local Câmpina pentru aprobarea bugetului local al anului 2023 este programată joi, 2 februarie 2023, ora 17.00, în sala mică a Casei Tineretului.

Înainte de toate, vă reamintim că primul vot asupra bugetului local al anului trecut a avut loc într-o zi de vineri, 11 februarie 2022. Au votat în favoarea bugetului, după trei ore și jumătate de discuții, consilierii de la USR (Liviu Dumitrache, Adina Gârbăcică, Viorica Vane și Valentin Crețu), POL (Liviu Briciu și Cosmin Raț), Partidul Verde (Noemi Ionescu și Roxana Gheorghe) și independentul Costel Filip. S-au abținut la votarea bugetului consilierii de la PSD (Andrei Duran), ProRomânia (Liviu Davidescu), PMP (Marius Anghelescu, Bogdan Ene, Aron Sabo) și Cezar Grama. Vă reamintim că patru consilieri locali nu și-au exprimat votul asupra bugetului pentru a nu fi în conflict de interese: Livia Lupu (PSD), Horațiu Zăgan (PSD), Dan Nica (PNL) și Florin Marcu (PNL). În seara aceleiași zile, primarul Alin Moldoveanu a convocat o nouă ședință, dar nici de această dată proiectul nu a adunat zece voturi în favoarea sa, fiind respins. A urmat o nouă ședință pe 14 februarie, chiar de Ziua Îndrăgostiților. A picat din nou. A doua zi, pe 15 februarie, a urmat o întâlnire la sediul Primăriei, unde liderii partidelor care nu votaseră în favoarea bugetului - Ioan Mușat (PSD), Marian Nistor (PNL), Adrian Pițigoi (PMP) și Liviu Davidescu (ProRomânia) - îl invitau pe primar la o discuție, în vreme ce primarul Moldoveanu le-a transmis pentru aceeași zi, aceeași oră și același loc o invitație consilierilor din partidele respective, fiind prezenți consilierii Andrei Duran, Aron Sabo și Liviu Davidescu. Apoi, într-un final, pe 16 februarie 2022, bugetul a fost aprobat în unanimitate!
Ce se preconizează acum pentru 2023?
Este foarte greu de spus, în condițiile în care nu există suficiență transperanță și deschidere din partea tuturor actorilor politici implicați. Și vă reamintim aici faptul că reprezentanții unora dintre partidele politice din Consiliul Local nici măcar nu au vrut să anunțe public ce proiecte au pentru buget. Dacă au... 
Totuși, ar fi de așteptat ca bugetul local să treacă din prima ședință. Pentru ca proiectul de buget să fie aprobat este nevoie de zece voturi. Și-au anunțat public susținerea pentru proiectul de buget Partidul Verde (trei consilieri), Partidul Oamenilor Liberi (doi consilieri), Partidul Național Liberal (doi consilieri) și independentul Costel Filip. În total, opt consilieri. Dacă ținem cont că și anul trecut cei patru consilieri USR au votat în favoarea bugetului, ar fi premise ca bugetul să fie adoptat. Chiar și consilierii PMP (mai nuanțat) și PSD și-au anunțat intenția de vota în favoarea bugetului. În condițiile în care din cei trei consilieri PSD, doi nu participă la dezbaterea bugetului și la vot, pentru a nu risca un conflict cu ANI, lucrurile par a fi în favoarea primarului Moldoveanu.
O situație (teoretică) incredibilă! Unii nu-și pot trece amendamentele, ceilalți nu-și pot trece bugetul!
Culoarea politică foarte pestriță a Consiliului Local dă naștere unor situații greu de clasificat. Dacă se menține coaliția conjuncturală care se opune unora dintre proiectele primarului Moldoveanu, aceasta reunește PSD, poate și ProRomânia, PMP și USR. Adică, 11 consilieri. În condițiile în care doi consilieri PSD nu participă și nu votează bugetul, această coaliție are doar nouă consilieri. Deci, în cazul unei prezențe unanime, nu-și va putea trece niciun amendament cu doar... 9 voturi.
În schimb, tabăra care îl susține pe primarul Moldoveanu, care numără opt consilieri, chiar și cu sprijinul consilierului USR Viorica Vane, cum s-a mai întâmplat recent, tot nu-și poate asigura cele zece voturi necesare. Ochii sunt pe Liviu Davidescu, dar acesta - așa cum a demonstrat-o în două rânduri la ședințele privind pasajul subteran - mai și lipsește în... momentele-cheie.
În concluzie, sunt șanse mari, mult mai mari decât anul trecut, ca bugetul să fie aprobat de la prima ședință. Indiferent de cum se vor derula lucrurile și de câte ședințe va fi nevoie pentru aprobarea bugetului local, CâmpinaTV.ro va fi ca de obicei acolo și va transmite live pe contul nostru de YouTube întreaga dezbatare din Consiliul Local privind aprobarea bugetului local.


30 Jan 2023 21:07 2929 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
962 vizualizari 26 May 2025 15:05 Campania Partidului România în Acțiune: Turul 2 înapoi... la Primărie!

Campania Partidului România în Acțiune: Turul 2 înapoi... la Primărie!

După trecerea alegerlor prezidențiale, Partidul România în Acțiune, prin vocea președintelui său executiv, câmpineanul Daniel Ioniță, a lansat o campanie prin care solicită modificarea legislației în sensul în care primarii să se aleagă - exact ca președintele României - în două tururi de scrutin.

citeste mai mult
1612 vizualizari 16 May 2025 11:11 Derapaj extrem al lui George Simion la Paris. A comparat Franța cu Iranul și l-a numit “dictator”pe Macron. “Îi jigniți pe francezi vorbind așa!”

Derapaj extrem al lui George Simion la Paris. A comparat Franța cu Iranul și l-a numit “dictator”pe Macron. “Îi jigniți pe francezi vorbind așa!”

Invitat la televiziunea CNews, apropiată de politicienii francezi de extremă dreapta Marine Le Pen și Eric Zemmour, candidatul AUR la funcția de președinte al României, George Simion, a reușit să jignească Franța chiar la Paris.

citeste mai mult
1359 vizualizari 10 May 2025 20:19 ”Simion nu este nici suveranist, nici creștin, el este anti-maghiar! În Valea Uzului a dansat pe mormintele bunicilor noștri”

”Simion nu este nici suveranist, nici creștin, el este anti-maghiar! În Valea Uzului a dansat pe mormintele bunicilor noștri”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a lansat astăzi un mesaj dur la adresa lui George Simion, mesaj îndreptat indirect și împotriva premierului ungar Viktor Orban care îl lăudase vineri pe Simion pentru discursul său "suveranist și pro-creștin".

citeste mai mult
1394 vizualizari 07 May 2025 19:30 Într-un sondaj comandat de Nicușor Dan, pe primul loc în opțiunile electoratului se află George Simion, contracandidatul său

Într-un sondaj comandat de Nicușor Dan, pe primul loc în opțiunile electoratului se află George Simion, contracandidatul său

Nicușor Dan, candidat la funcția de președinte al României, cel care se va înfrunta în turul al doilea al prezidențialelor cu George Simion (AUR), a prezentat astăzi rezultatele unui sondaj de opinie realizat la comanda sa.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2025 Câmpina TV