În seara Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, la Câmpina a fost aprins iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă.
Aprinderea luminițelor a fost precedată de un concert de colinde și cântece de iarnă susținut de grupurile “Mugurași de primăvară” și “Micii melomani” de la Clubul Copiilor, coordonate de prof. Alice Botoacă, respectiv prof. Ruxandra Brezeanu. După aprinderea luminițelor a cântat și ne-a încântat cu a sa chitară Denisa Fodac (14 ani).
Câteva sute de persoane au participat la acest eveniment și s-au bucurat de aprinderea luminițelor pe bulevardele centrale ale municipiului. S-a dat astfel startul sărbătorilor de iarnă, cele mai frumoase sărbători din an. Alături de câmpinenii mici și mari prezenți vineri seară în Parcul Regele Mihai I s-au aflat și primarul Irina Nistor, viceprimarul Livia Lupu și administratorul public Adina Gârbăcică, de la care copiii au primit bomboane, iar colindătorii au primit daruri. De asemenea, au fost prezenți și consilierii locali Anda Frâncu, Liviu Davidescu, Andrei Duran și Andrei Istrate.
A fost o seară frumoasă, chiar și așa, fără zăpadă, dar și fără... ploaia care, din fericire, s-a oprit pe parcursul evenimentului din seara Sfântului Andrei.
Precizăm faptul că un mic târg de Crăciun a fost amenajat în pasajul de la Ceas, prin intermediul Caravanei Artizanilor, iar în parcul de pe Strada Oituz (Mițu-Chițu) a fost deschis un Orășel al Copiilor, despre care vom scrie separat.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.