UPDATE - 4,98 este nota obținută de candidat, ceea ce nu-i permite, evident, promovarea concursului. Prin urmare, va fi organizat un nou concurs pentru funcția de manager al Spitalului Municipal.
Luni dimineață, la Spitalul Municipal Câmpina a avut loc concursul pentru ocuparea funcției de manager, funcție care devine vacantă la finalul acestei luni, când încetează mandatul actualului manager, dr. Călin Tiu. După cum se știe deja, pentru acest concurs și-a depus dosarul un singur candidat, Gabriel Dima (43 de ani), ambulanțier în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova.
La concursul de astăzi (la care presa a avut acces), Gabriel Dima și-a prezentat proiectul de management, apoi au urmat întrebările din partea comisiei de concurs formate din dr. Irina Minescu - managerul Spitalului de Psihiatrie Voila, Andreea Oana Irimescu - managerul Spitalului Orășenesc Băicoi și Florin Marcu - consilier local, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal. Secretarul comisiei, fără drept de vot, a fost consilierul local Adina Gârbăcică, iar observator – Cornel Moise, reprezentantul Asociației Pacienților Prahova.
Ca o concluzie a acestui concurs, putem spune, fără să greșim și fără să exagerăm, că Gabriel Dima a venit complet nepregătit. Prezentarea proiectului de management a fost cum a fost, pentru că a citit, practic, din hârtiile avute în față, dar la întrebări, prestația sa a fost absolut jenantă. Nu a răspuns corect și complet la nici măcar o întrebare. “Nu știu”, “mă mai gândesc și răspund”, “trebuie studiată legea”, cam acestea au fost, în general, răspunsurile candidatului la întrebările deloc complicate ale membrilor comisiei de concurs. Întrebări elementare la care cineva din sistem ar fi trebuit să știe să răspundă fără probleme. Din păcate, chiar dacă la începutul concursului a spus că el consideră că are o experiență relevantă pentru funcția de manager al spitalului, Gabriel Dima a demonstrat că, în realitate, nu știe aproape nimic despre activitatea unui spital, despre relația contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, despre coplată, despre îngrijirea la domiciliu, despre acreditarea unui spital și despre multe alte lucruri legate de sănătatea publică. Ar fi de râs dacă n-ar fi de... plâns această situație.
Precizăm faptul că rezultatul concursului va fi comunicat astăzi, până la ora 15.00. Și mai menționăm faptul că la concurs au asistat și doi consilieri locali câmpineni - Noemi Ionescu și Cosmin Raț.
Citiți și: De ce ar vrea un ambulanțier să ajungă managerul Spitalului Municipal Câmpina?!

Pe rolul Judecătoriei Câmpina (foto) s-a aflat un dosar în care un bărbat era acuzat de o femeie de lovire sau alte violențe. Procesul a durat aproape un an, dosarul fiind înregistrat în decembrie anul trecut.

Asociația 21 Decembrie 1989 și Seniorii Ligii Studenților îi solicită președintelui României, Nicușor Dan, inițierea unui dialog instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind agenții, colaboratorii și informatorii poliției politice comuniste din perioada 1945-1989.

În cursul serii de vineri, 6 noiembrie, în incinta unui service din Bănești, o mașină a luat foc.

Din informațiile prezentate până acum în media ungară, aparatul de securitate comunist ungar avea persoane în evidențe în 16 domenii sociale și profesionale.