Zilele trecute, pe Facebook au circulat imagini cu un bărbat care a furat 2.000 lei dintr-un magazin din satul Urleta, comuna Bănești. Bărbatul a fost surprins de camerele de supraveghere din magazin, în timp ce sustrăgea banii, profitând de neatenția vânzătoarei.
Hoțul a fost prins ieri de polițiștii de la investigații criminale din cadrul Poliției Municipale Câmpina. Are 39 de ani, este ploieștean și tocmai fusese eliberat condiționat din penitenciar. După cum reiese din comunicatul de presă remis de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, bărbatul în cauză a ajuns la Bănești cu mașina concubinei, deși nu deține permis de conducere. A intrat în magazin, a furat banii, s-a urcat la volan și a plecat. Polițiștii l-au identificat pe baza imaginilor surprinse de camerele video de supraveghere. S-a dispus reținerea lui pentru 24 de ore urmând să fie prezentat Judecătoriei Câmpina cu propunerea de arestare preventivă.

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.