Pe DN1, la km 80+100, a avut loc duminică, la prânz, un accident de circulație, în urma căruia două persoane au ajuns la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Prahova, din primele verificări, se pare că un bărbat de 71 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism pe DN 1 către Ploiești, ajungând la km 80+100, posibil pe fondul nepăstrării distanței de siguranță față de mașina din fața sa, condusă de o femeie de 56 de ani, a intrat în coliziune cu acesta. În urma evenimentului femeia de 56 de ani și pasagerul în vârstă de 87 de ani din autoturismul condus de aceasta au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale în consecință. După aproximativ 45 minute de la producerea accidentului, traficul pe sensul Câmpina - Ploiești a revenit la normal.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.

La fel ca în anii anteriori, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Maior Constantin Marinescu” din Câmpina a prezentat prelegeri, dar și mici expoziții, în unitățile de învățământ din localitate.

41.000 lei este valoarea pentru care societatea Dragokad Geometry SRL Breaza a câștigat prin cumpărare directă achiziția publică pentru proiectarea sensului giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu.