Abandonat - acesta ar fi cuvântul care să descrie cel mai bine situația skatepark-ului din municipiul Câmpina, situat în zona Bulevardului Culturii, una dintre cele mai pitorești, dar și cu un uriaș potențial de dezvoltare din oraș.
Inaugurat în septembrie 2018, skatepark-ul din Câmpina a fost la acel moment primul din județ și a costat 474.000 lei de la bugetul local, adică aproape 100.000 euro! ”De anul viitor, vrem să introducem Câmpina pe harta orașelor unde se organizează concursuri pentru practicanții sporturilor extreme, iar aceste concursuri să devină o tradiție", a afirmat viceprimarul de atunci Adrian Pițigoi, la momentul inaugurării skatepark-ului.
Vremea a trecut, vremurile s-au schimbat, iar din promisiune, skatepark-ul a devenit o adevărată povară pentru administrația câmpineană, care pare să-l fi abandonat total, dacă ne uităm la imaginile surprinse zilele trecute. Rugii au năvălit peste gard și fac aproape imposibilă așezarea pe o bancă sau accesul pe primul culoar de lângă gard, bălăriile sunt la tot pasul, instalațiile s-au deteriorat, acum fiind cu adevărat o aventură să poți face slalom printre găuri și ”capcane”. Fără nicio glumă, este un loc care ar trebui închis accesului public, fiind un pericol major, pentru că nici nu vrem să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă un puști, amator de skate, s-ar răni grav din cauza deficiențelor din acest parc. Ca să nu spunem că într-un eventual proces, Primăria Câmpina ar trebui să bage foarte adânc mâna în buzunarul... câmpinenilor, pentru a-și ascunde propria incompetență și nepăsare.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute... Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora...

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...