UPDATE - Potrivit Inspectoratului Județean de Urgență Prahova, cauza probabilă a incendiului a fost... un trăsnet.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 4.00, pompierii militari din Câmpina au fost solicitați pentru a interveni la un incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc cu patru etaje de pe Strada 1 Mai, chiar în imediata apropiere a Complexului Comercial Romal.
Detașamentul de Pompieri Câmpina a intervenit cu șase autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță, după cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova. Ca măsură de precauție, pompierii au decis evacuarea locatarilor de la etajele trei și patru ale blocului respectiv, fiind vorba în total de 25 de persoane, care nu au prezentat probleme medicale.
Incendiul a fost lichidat într-un timp relativ scurt, arzând acoperișul acelui bloc pe o suprafață de aproximativ 50mp. Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului, dar nu este exclus ca acesta să fi fost generat de un fulger, având în vedere că timp de mai multe ore în noaptea de miercuri spre joi, inclusiv la momentul incendiului, la Câmpina a fost o adevărată furtună, cu numeroase descărcări electrice. Vom reveni.
(Foto - ISU Prahova)

Primăria municipiului Câmpina a prezentat o parte dintre modificările aduse odată cu aprobarea Legii nr. 169/ 2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.

Odată cu apariția Legii nr. 169/ 10 august 2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, Primăria municipiului Câmpina atrage atenția asupra necesității reglementării situației construcțiilor edificate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei de construire pentru care sunt prevăzute condiții și termene pentru regularizarea și intrarea în legalitate a acestora.

Societatea Hidro Prahova informează abonații din Câmpina că marți, 20 octombrie 2026, în intervalul orar 8.00-12.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar în mai multe zone ale municipiului, pentru executarea unor lucrări de intervenție la rețeaua de distribuție.

De la o glumă proastă s-a ajuns să fie alertat un întreg oraș.