UPDATE - Adrian Stoican a fost reținut 24 de ore.
Pe numele președintelui CS Câmpina, Adrian Stoican, a fost emis astăzi mandat de aducere în vederea audierii, mandat pus în executare de polițiști. Stoican a fost luat de la Bazinul de înot didactic din Câmpina, unde este și instructor și dus la domiciliul său din comuna Scorțeni, pentru efectuarea unei percheziții domiciliare.
După cum ne-au declarat surse apropiate anchetei, împotriva lui Adrian Stoican există o plângere pentru agresiune sexuală asupra unei minore, plângere depusă de unul dintre părinții copilului. Se pare că este vorba despre o fetiță de aproximativ 12 ani, elevă a președintelui CS Câmpina la cursurile de înot.
În urma acțiunilor de astăzi ale Poliției Municipale, Primăria Câmpina a emis următorul comunicat de presă, deoarece CS Câmpina este clubul administrației locale, iar Adrian Stoican este angajatul municipalității.
“Am fost informată cu privire la existența unor suspiciuni legate de comportamentul neadecvat al unui profesor din cadrul Clubului Sportiv Câmpina. Transmit foarte clar că dezaprob și condamn ferm orice formă de comportament abuziv, nepotrivit sau care poate afecta integritatea fizică ori emoțională a copiilor. Siguranța minorilor trebuie să fie o prioritate absolută pentru orice instituție care desfășoară activități educative sau sportive. Primăria Municipiului Câmpina oferă întregul sprijin autorităților competente pentru clarificarea acestei situații și are deplină încredere că organele abilitate vor desfășura toate verificările necesare cu profesionalism, obiectivitate și celeritate. Având în vedere gravitatea acuzațiilor și necesitatea protejării imaginii Clubului Sportiv Câmpina, precum și a unui climat de încredere pentru copii și părinți, solicit public antrenorului vizat să își prezinte demisia de îndată. Până la finalizarea anchetei, consider că acesta trebuie să se retragă din orice activitate care implică interacțiunea cu minorii”.
Comunicatul este semnat de primarul municipiului, Irina Mihaela Nistor.
Precizăm faptul că este o anchetă în derulare și că, până la finalizarea acesteia, Adrian Stoican beneficiază de prezumția de nevinovăție. Este o situație extrem de delicată și nu ne dorim decât ca instituțiile statului să își facă datoria și să clarifice lucrurile. Vom reveni.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.

Vineri după-amiază, în jurul Lacului Brebu era agitație mare, inclusiv mașini de poliție și o ambulanță.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o imagine surprinsă pe Strada Griviței, în spatele blocurilor de la Milia.

România a pus la dispoziția Comisiei Europene documente confidențiale referitoare la anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Orice român știe cât de greu merge justiția în țara aceasta... Că de multe ori lucrurile se tărăgănează pentru a se ajunge la prescriere. În cazurile de omor nu există, însă, prescriere... Așa că este cu atât mai greu de înțeles de ce procesul privind crima de pe Aleea Scărișoara din Câmpina a ajuns la al 21-lea termen și tot atâtea amânări.