CONTACT

Cupa României, optimi, faza judeţeană. Avancronici şi delegări

- Sport -

Cupa României, optimi, faza judeţeană. Avancronici şi delegări

Optimile de finală ale fazei judeţene a Cupei României se dispută pe parcursul a două zile diferite. Mai întâi, pe 25 februarie, Petrolul Ploieşti a trecut în deplasare de Rapid Mizil cu 9-0, în vreme ce formaţia CS Blejoi s-a impus, tot în deplasare, în faţa formaţiei Măgura Trestioara, cu 1-0. Miercuri, 5 aprilie, au loc alte 5 jocuri, cu precizarea că partida AS Tufeni - CS Păuleşti a fost deja omologată cu scorul de 0-3, pentru că la acel moment echipa din Tufeni se retrăsese din toate competiţiile. Între timp, s-au mai întâmplat minuni! Iată programul, avancronicile şi delegările celor cinci meciuri programate miercuri, 5 aprilie, de la ora 17.00.

Breaza: Tricolorul Breaza - Petrolul Băicoi
Loc în clasament: Tricolorul Breaza - locul 11, în Liga A; Petrolul Băicoi - locul 7, în Liga A.
Ultimul meci oficial: Tricolorul Breaza - AFC Brebu 0-1; Petrolul Ploieşti - Petrolul Băicoi 5-0.
Cum s-au calificat: Tricolorul Breaza - 3-0 cu CS Măneşti Băltiţa; Petrolul Băicoi - 4-1 cu Sportul Valea Călugărească.
Performanţa din ediţia trecută a Cupei României: Tricolorul Breaza - 1-1, 2-3, după lovituri de departajare, cu CS Cornu, în sferturi; Petrolul Băicoi - 1-2 cu CS Păuleşti, în sferturi.
Ultimul meci oficial între cele două echipe: Tricolorul Breaza - Petrolul Băicoi 0-0, pe 25 septembrie 2016, în Liga A.
Un meci deschis oricărui rezultat, băicoienii fiind departe de "forma" arătată la "impus" pe "Ilie Oană", în vreme ce gruparea condusă de Florin Stăncioiu poate furniza oricând un rezultat pozitiv.
Arbitri: Bogdan Zahiu - Valentin Dumitru, Gabriel Tene. Observator: Stelian Achimescu.

Urlaţi: Unirea Urlaţi - AFC Brebu
Loc în clasament: Unirea Urlaţi - locul 15, în Liga A; AFC Brebu - locul 10, în Liga A.
Ultimul meci oficial: Unirea Cocorăştii Colţ - Unirea Urlaţi 3-3; Tricolorul Breaza - AFC Brebu 0-1.
Cum s-au calificat: Unirea Urlaţi - 3-1 cu Progresul Tomşani; AFC Brebu 1-1, 6-5, după lovituri de departajare, cu Voinţa Livadea.
Performanţa din ediţia trecută a Cupei României: Unirea Urlaţi - 2-4 cu Rapid Sălciile, în 16-imi; AFC Brebu - 2-3 cu Petrolul Băicoi, în 16-imi.
Ultimul meci oficial între cele duă echipe: Unirea Urlaţi - AFC Brebu 1-0, pe 4 martie 2017, în Liga A.
Brebenii sunt într-o formă deosebită, dar rămâne să demonstreze că pot menţine acest ritm, mai ales că această competiţie nu reprezintă un obiectiv pentru formaţia pregătită de Robert Săvulescu. De o eventuală menajare a echipei din Brebu, poate profita echipa din Urlaţi, care - totuşi - are mult prea multe griji în campionat ca să-i mai fie gândul la Cupă.
Arbitri: Viorel Căunei - Adrian Voicilă, Eduard Neagu. Observator: Teodor Negoiţă.

Dumbrava: Recolta Dumbrava - Avântul Măneciu
Loc în clasament: Recolta Dumbrava - locul 14 în Liga B, Seria Mizil; Avântul Măneciu - locul 8 în Liga A.
Ultimul meci oficial: Tineretul II Berceni - Recolta Dumbrava 1-1; CS Păuleşti - Avântul Măneciu 4-0.
Cum s-au calificat: Recolta Dumbrava - nu a jucat nici un meci în această competiţie, înscriindu-se în campionat la jumătatea sezonului (!); Avântul Măneciu - 3-0 cu Voinţa Gornet.
Performanţa din ediţia trecută a Cupei României: Recolta Dumbrava - nu a jucat; Avântul Măneciu - 2-4 cu Luceafărul Drajna, în 16-imi.
Ultimul meci oficial între cele două echipe: în ultimii 5 ai nu s-au întâlnit în vreun meci oficial.
Un meci care nu ar fi trebuit să se desfăşoare şi în care, probabil, echipa lui Dorinel Beznea nu va avea nici o emoţie să se califice.
Arbitri: Mihai Amorăriţei - Doru Petre, Dragoş Pantilie. Observator: Traian Notaru.

Cocorăştii Colţ: Unirea Cocorăştii Colţ - FC Băneşti
Loc în clasament: Unirea Cocorăştii Colţ - locul 16 în Liga A; FC Băneşti - locul 3 în Liga A.
Ultimul meci oficial: Unirea Cocorăştii Colţ - Unirea Urlaţi 3-3; FC Băneşti - CS Blejoi 3-1.
Cum s-au calificat: Unirea Cocorăştii Colţ - 3-2 cu Rapid Ibrianu; FC Băneşti - 2-0 cu Real Rio Cocoşeşti.
Performanţa din ediţia trecută a Cupei României: Unirea Cocorăştii Colţ - 1-3 cu AS Româneşti, în optimi; FC Băneşti - 1-2 cu Avântul Măgureni, în 16-imi.
Ultimul meci oficial între cele două echipe: FC Băneşti - Unirea Cocorăştii Colţ 11-1, pe 22 octombrie 2016, în Liga A.
Un meci care pare la îndemâna elevilor lui Marius Vişan, mult mai bine organizaţi în acest sezon, faţă de "lanterna roşie" a Ligii A, căreia - cel mai probabil - nu-i va sta deloc gândul la Cupă.
Arbitri: Ionuţ Neagu - Gabriel Brăilă, Mihail Pandelea. Observator: Vasile Radu.

Coada Izvorului: CS Măneşti Coada Izvorului - Teleajen Văleni
Loc în clasament: CS Măneşti Coada Izvorului - locul 12 în Liga A; Teleajen Văleni - locul 9 în Liga A.
Ultimul meci oficial: CSO Plopeni - CS Măneşti Coada Izvorului 5-2; Teleajen Văleni - CS Păuleşti 0-3.
Cum s-au calificat: CS Măneşti Coada Izvorului - 4-1 cu Petrolul Ologeni; Teleajen Văleni - 2-1 cu Luceafărul Drajna.
Performanţa din ediţia trecută a Cupei României: CS Măneşti Coada Izvorului - nu a jucat; Teleajen Văleni - 0-1 cu CSO Plopeni, în sferturi.
Ultimul meci oficial între cele două echipe: CS Măneşti Coada Izvorului - Teleajen Văleni 0-0, pe 25 martie 2017, în Liga A.
În urmă cu o săptămână şi jumătate cele două echipe s-au întâlnit tot la Coada Izvorului, iar atunci partida s-a încheiat la egalitate, 0-0. Dacă se va întâmpla la fel, vor fi prelungiri şi, eventual, lovituri de departajare.
Arbitri: Ovidiu Oprea - Cristian Lefter, Gabriel Tene. Observator: Cătălin Popescu.


04 Apr 2017 18:08 4787 vizualizari


Comentarii






115 vizualizari 06 Mar 2026 20:22 Cupa Barracuda la natație, ediția a IV-a, va avea loc în zilele de 4-5 aprilie

Cupa Barracuda la natație, ediția a IV-a, va avea loc în zilele de 4-5 aprilie

A patra ediție a Cupei Barracuda la natație va avea loc în zilele de 4 și 5 aprilie, la Bazinul Didactic de la Cornu (foto).

citeste mai mult
412 vizualizari 05 Mar 2026 20:36 Liga a 4-a, etapa a 16-a. Programul și delegările

Liga a 4-a, etapa a 16-a. Programul și delegările

Gata! Se reia campionatul județean. Microbiștii sunt așteptați în tribune pentru meciurile de săptămână de săptămână din campionatele județene. Iată programul și delegările primei etape a returului în prima ligă județeană:

citeste mai mult
440 vizualizari 04 Mar 2026 18:55 Competiții sportive la final de săptămână

Competiții sportive la final de săptămână

La finalul acestei săptămâni vor avea loc mai multe competiții sportive în Câmpina și împrejurimi sau cu participarea echipelor și sportivilor din această zonă.

citeste mai mult
376 vizualizari 01 Mar 2026 19:14 Handbal feminin, juniori II. CSM Ploiești - CS Câmpina 30-21

Handbal feminin, juniori II. CSM Ploiești - CS Câmpina 30-21

Rar se întâmplă să poți vedea la un meci, chiar și de juniori, o asemenea cădere inexplicabilă, cum a înregistrat CS Câmpina în repriza secundă a partidei de la Ploiești, cu CSM-ul din localitate.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV