Muscelul Câmpina a început seria meciurilor amicale la Pleașa, cu una dintre echipele valoroase din Liga Elitelor, juniorii sub 17 ani de la Petrolul Ploiești.
Ploieștenii au înscris la singurele lor ocazii de poartă din prima repriză, Muscelul ratând numai prin Vasilescu trei ocazii clare. Petrolul a dominat mai mult prima repriză, fiind o echipă mai bună ca anul trecut, dar și câmpinenii au jucat bine. Golul formației pregătite de Mircea Hagianu l-a reușit Sergiu Stanciu, venit în această vară de la Sportul, în minutul 80, cu capul după o centrare.
Muscelul a jucat cu: Neguțescu - Stoica, Dafinoiu, Baciu, R.Popa, G. Radu, Mititelu, Miclea, Vasilescu, Șerbănoiu, Stanciu. La pauză au intrat Trăistaru, A. Ioniță, Badea. Antrenor: Mircea Hagianu.
„Astăzi ne-au lipsit șapte jucători din tot lotul, astfel că la capitolul fizic am avut de suferit. Ei la pauză au schimbat 11 jucători, noi doar trei. De săptămâna viitoare vom fi în formulă completă. Oricum, sunt foarte mulțumit de cum ne-am prezentat. A lipsit doar golul în plus”, ne-a declarat la finalul jocului președintele Muscelului, Claudiu Mutu.
Sâmbăta viitoare, pe 25 iulie, Muscelul va disputa un nou amical cu CS Câmpina.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe competiții sportive în Câmpina și în împrejurimi sau cu echipe din această zonă.

Pe traseul de la Merei - Buzău a avut loc, la acest final de săptămână, ultima etapă a Campionatului Național Individual de Motocros.

Sâmbătă dimineață au început jocurile contând pentru etapa a 10-a din Liga a 4-a Prahova.

Meci de mare agajament la Măgureni, unde ambele echipe puteau pleca acasă la cu toate cele trei puncte puse în joc.