Problemele de la Primăria Câmpina par să nu se mai sfârșească, iar de această dată lucrurile sunt cât se poate de serioase și de grave. Au fost multe situații în care inclusiv noi am ridicat problema unor lucrări fie de proastă calitate, fie cu termen de execuție prelungit de mai multe ori, fie și una și alta. Totuși, se pare că există probleme și mai complicate de vreme ce este în curs de instrumentare un dosar legat de astfel de lucrări realizate din bani publici.
Surse judiciare ne-au declarat că dosarul aflat în curs de instrumentare vizează o persoană cu funcție importantă în administrația locală câmpineană, iar în vizorul procurorilor sunt mai multe nereguli la lucrări executate în Câmpina de firme din afara județului Prahova. În momentul de față, informațiile sunt destul de lapidare, însă există o anumită tensiune la nivelul Primăriei Câmpina, legată de acest nou dosar. Vom reveni asupra acestui subiect și vă vom ține la curent cu evoluția lucrurilor pe măsură ce înaintează cercetările.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.