CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

39 permise de conducere, reținute de polițiști în ultimele trei zile, inclusiv la Câmpina

- Actualitate -

39 permise de conducere, reținute de polițiști în ultimele trei zile, inclusiv la Câmpina

În ultimele trei zile ale săptămânii precedente, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, polițiștii prahoveni au organizat mai multe acțiuni punctuale, în municipiile Ploiești și Câmpina, în orașele Bușteni, Boldești Scăeni, Băicoi, Plopeni, Slănic, Urlați, în localitătile Valea Călugărească, Scorțeni și Cocorăștii Colț, dar și pe drumurile naționale din județ, pentru îmbunătățirea climatului de siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale și pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale.

Polițiștii rutieri au avut ca obiectiv depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, accentul fiind pus pe depistarea și extragerea din trafic a conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în acest sens fiind testați aproximativ 650 de șoferi din cei peste 1.150 opriți, pentru control. 
În total, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat peste 900 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 234.500 de lei, cele mai multe fiind aplicate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, menționând dintre acestea 330 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 39 pietonilor pentru traversări neregulamentare, 26 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 17 bicicliștilor, două pentru depășiri neregulamentare, două pentru conducere sub influența alcooluli, iar restul pentru alte abateri rutiere.
De asemenea, 20 de sancțiuni au fost aplicate și conform Legii nr.61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Ca măsură complementară a abaterilor constatate, la regimul rutier, au fost reținute 39 de permise de conducere dintre care trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru conducere sub influența alcoolului, unul pentru conducere agresivă, unul pentru neacordare prioritate pietoni, dar și 34 de certificate de înmatriculare, a informat purtătoruol de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

(Foto - IJP Prahova)


11 Mar 2024 19:47 2609 vizualizari


Comentarii






524 vizualizari 25 Oct 2026 21:11 Aproape 800.000 lei de la bugetul local pentru Spitalul Municipal. Mai mult de jumătate sunt pentru liftul plătit, dar pe care nu l-a văzut nimeni...

Aproape 800.000 lei de la bugetul local pentru Spitalul Municipal. Mai mult de jumătate sunt pentru liftul plătit, dar pe care nu l-a văzut nimeni...

În proiectul de rectificare a bugetului local al municipiului Câmpina, care va fi dezbătut marți, 27 octombrie, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, sunt mai multe puncte care vizează alocări de fonduri pentru Spitalul Municipal.

citeste mai mult
1052 vizualizari 25 Oct 2026 20:36 Primarul Irina Nistor propune să diminueze mai mult de jumătate din suma alocată de Consiliul Local pentru „Turnul înclinat”

Primarul Irina Nistor propune să diminueze mai mult de jumătate din suma alocată de Consiliul Local pentru „Turnul înclinat”

În proiectul de rectificare a bugetului local, care urmează a fi discutat marți, 27 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina, sunt și unele lucruri mai sensibile, pe subiecte delicate.

citeste mai mult
396 vizualizari 25 Oct 2026 17:11 Administrația câmpineană se pregătește de iarnă: 130.000 lei pentru achiziția de material antiderapant

Administrația câmpineană se pregătește de iarnă: 130.000 lei pentru achiziția de material antiderapant

30.000 lei pentru achiziție de material antiderapant (clorură de calciu) și 100.000 lei pentru achiziție material antiderapant (clorură de natriu), acestea sunt sumele cu care administrația locală se pregătește de iarnă.

citeste mai mult
459 vizualizari 25 Oct 2026 16:23 Dejecțiile băltesc în fața fostului Cămin Energetic din Câmpina. Aici locuiesc oameni...

Dejecțiile băltesc în fața fostului Cămin Energetic din Câmpina. Aici locuiesc oameni...

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis câteva imagini de-a dreptul înfiorătoare. Norocul nostru este că imaginile nu au miros. Dar oamenii care locuiesc aici nu au același noroc...

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV