CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Școala de Agenți de Poliție Câmpina va găzdui probele sportive pentru candidații la Academia de Poliție din opt județe

- Actualitate -

Școala de Agenți de Poliție Câmpina va găzdui probele sportive pentru candidații la Academia de Poliție din opt județe

Pentru anul universitar 2020-2021, la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din București au fost aprobate 578 de locuri, pentru care s-au înscris 2.924 candidați.

În perioada 24-29 august 2020 este programată susținerea probelor eliminatorii de evaluare a performanței fizice, iar cei aproape 3.000 de candidați au fost repartizați în țară la diverse unități de învățământ ale MAI, astfel încât să se evite supraaglomerarea unei singure unități, în contextul pandemiei de coronavirus. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată în istoria admiterii la Academia de Poliție, iar printre unitățile unde vor fi susținute probele fizice eliminatorii se numără și Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina. Aici vor susține probele fizice eliminatorii candidații la Academia de Poliție din județele Brașov, Brăilă, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Vrancea și, desigur, Prahova.


23 Aug 2020 12:34 5161 vizualizari


Comentarii






  • 23.08.2020 19:17 Ion Se aude ca a fost adus de la Pitesti un batran de 72 ani cu toate simptomele.Nu mai duce 1 saptamana lupta.Mi se pare tupeu sa aduca bolnavi din alte parti sa inchida spitalele.Lumea moare de alte boli,ei zic ca e Covid.Prea mult uitat in gradina altora si la stiri o iei pe miriste.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1233 vizualizari 16 Oct 2026 23:07 La Câmpina se află în consultare publică un proiect de creștere a regimului de înălțime la ieșirea spre Cornu

La Câmpina se află în consultare publică un proiect de creștere a regimului de înălțime la ieșirea spre Cornu

Primăria Câmpina a anunțat declanșarea unei proceduri de consultare publică pentru un proiect de creștere a regimului de înălțime la ieșirea spre Cornu.

citeste mai mult
1520 vizualizari 16 Oct 2026 15:23 Accident la Poiana Câmpina. O femeie de 71 ani a ajuns la spital

Accident la Poiana Câmpina. O femeie de 71 ani a ajuns la spital

Accident grav la Poiana Câmpina, pe drumul spre satul Bobolia, unde două mașini s-au lovit și au ajuns în canalul colector de pe marginea drumului.

citeste mai mult
1176 vizualizari 16 Oct 2026 11:23 După șase ani de procese, prima instanță s-a pronunțat în cazul „Turnului înclinat” din Câmpina

După șase ani de procese, prima instanță s-a pronunțat în cazul „Turnului înclinat” din Câmpina

În 2020, Primăria Câmpina deschidea o acțiune în instanță prin care încerca obligarea proprietarului „Turnului înclinat” la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construcție, conform procesului verbal de contravenție din 19 iulie 2017.

citeste mai mult
1834 vizualizari 16 Oct 2026 10:58 Cum arată toaleta fetelor de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina? Explicațiile directorului

Cum arată toaleta fetelor de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina? Explicațiile directorului

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a tranmis o serie de imagini și chiar un scurt filmuleț, realizat de fata sa în toaleta fetelor de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina. 

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV