Amenajarea unei parcări la intersecția străzilor Erupției și Uniunea Europeană din Câmpina este o investiție pentru care anul trecut s-a realizat proiectarea, iar anul acesta au început efectiv lucrările. Și s-a lucrat o perioadă, apoi totul s-a oprit, lucru sesizat de mai mulți câmpineni și transmis primarului prin intermediul nostru.
“Lucrările la parcarea de pe strada Erupției vor fi reluate după adoptarea bugetului local pentru acest an. După cum știți, s-a întârziat foarte mult cu aprobarea bugetului de stat, ceea ce a dus la o mare întârziere și în adoptarea bugetelor locale. În toată această perioadă noi am putut efectua cheltuieli de cel mult 1/12 din cheltuielile aprobate în anul precedent. Așa prevede legea, este o măsură de disciplină financiară aplicată în situațiile în care Legea bugetului de stat nu se adoptă înainte de începerea noului exercițiu financiar. Pentru parcarea de pe Erupției s-a cheltuit o parte din banii alocați, iar după adoptarea bugetului local, pe 8 mai 2026, vom putea continua lucrările”, a declarat primarul Irina Nistor.
Lucrările la amenajarea parcării sunt executate de Roni Civil Interoute SRL, valoarea contractului fiind de 459.224,72 lei fără TVA.
Vă reamintim că am inaugurat această nouă rubrică, un demers realizat împreună cu primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor. Concret, încercăm un fel de audiențe... Sau, cu alte cuvinte, câmpinenii întreabă prin intermediul nostru, iar primarul răspunde.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Adoptarea de Guvernul Niculescu a unei ordonanțe de urgență care limitează (din nou) chltuielile în adminisrațiile locale, a provocat o reacție din partea primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.

La 36 de ani de la ieșirea din dictatura comunistă, Guvernul condus de Peter Magyar a deschis “dosarele informatorilor” din Ungaria. Faptul că documentele pot fi consultate de public constituie un eveniment istoric și este, în același timp, o promisiune îndeplinită a premierului Magyar și a partidului său – Tisza.

Agitație mare în această dimineață în cartierul Câmpinița din municipiul Câmpina.

HidroPrahova a anunțat că joi, 5 noiembrie, în intervalul orar 9.00-12.00, va fi oprită apa pe mai multe străzi din Câmpina.