”Dincolo de orizont: Explorarea oportunităților de carieră” este tema ediției a treia a Conferinței Educaționale ”PeaceJam” România, care va avea loc în perioada 5-6 aprilie, la Casa Tineretului din Câmpina.
Organizatorii evenimentului sunt elevii Ana Paula Maurici (clasa a XII-a) și Daria Maria Petre (clasa a XI-a), sprijiniți de Asociația Părinților Elevilor din Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”, asociație condusă de Cerasela Tănase.
PeaceJam este o organizație globală de tineret din Statele Unite ale Americii, a fost fondată ȋn anul 1993 de către artistul muzical Ivan Suvanijeff şi soția acestuia, este condusă de 14 laureați ai Premiului Nobel pentru Pace şi a fost nominalizată de opt ori pentru acest premiu. În Europa a ajuns în urmă cu aproximativ 10 ani prin Marea Britanie, iar în ultimii ani s-a dezvoltat o creștere uriașă a comunităților, conferințelor și tineretului PeaceJam.
Ȋn cadrul ediției a treia a conferinței vor exista discuții, jocuri și workshopuri în concordanță cu tema prezentată. Ramurile de discuție și subiectele abordate vor fi: dezvoltarea orizontului în perceperea carierei potrivite, expunerea unor considerații generale privind alegerea locurilor de muncă, discuții argumentate pro și contra referitoare la cariere, legătura strânsă între hobby și carieră, dezbatere privind prioritizarea între aspectele financiare și împlinirea personală.
Aceste subiecte vor fi prezentate într-un mod interactiv și pe înțelesul tuturor tinerilor, prezentări realizate de persoane specializate, care au reuşit ȋn viață şi ȋn carieră şi care pot ȋndruma tinerii participanți la conferință către modul de a şti, de a cunoaşte care sunt paşii de urmat ȋn vederea alegerilor ȋn carieră.
În cadrul acestei conferințe va avea loc și o sesiune de Human Library, susținută de porfesioniști din diverse domenii de activitate (medicină, farmacie, drept, psihologie, jurnalism, arhitectură, arte, inginerie, criminalistică, marketing, finanțe, limbi străine, IT, sociologie, nutriție, poliție, învățămant, istorie, geografie, arte, SNSPA, mecanică, sport).
La ediția de luna viitoare a conferinței se estimează că vor participa aproximativ 200 persoane
CâmpinaTV.ro este partener media al evenimentului.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.