În toamna anului trecut, Consiliul Local Câmpina - chiar la ultima ședință din mandatul precedent - a decis ca terenul de minifotbal de lângă ștrandul de la Casa Tineretului să fie dat în administrarea Clubului Sportiv Câmpina. Și sunt luni bune de când acest teren arată ca un loc al nimănui...
La un moment dat, pe finalul mandatului precedent, un fost consilier local propunea ca acest teren să fie deschis pentru copii, fără să li perceapă vreun ban, fiind mult mai important ca acest teren să fie utilizat și copiii să facă sport.
Acum, chiar marți, 29 aprilie, la ședința Consiliului Local Câmpina, care are loc la Casa Tineretului, la doi pași de acest teren, s-a discutat și raportul de activitate al CS Câmpina. Bine, s-a discutat este un fel de a spune, pentru că niciun consilier nu a fost interesat de nimic din cuprinsul acestui raport. Nimeni nu a întrebat nimic, ca și cum la CSC totul merge strună. Pe consilierii câmpineni nu i-au interesat nici alte subiecte mai importante, darămite un amărât de teren, chiar dacă trec pe lângă el la fiecare ședință a Legislativului câmpinean.
Chiar în ziua ședinței Consiliului Local am realizat câteva imagini cu acest teren. Îți vine să plângi... Buruienile ajung până la genunchi, se vede că nu a mai intrat nimeni aici de luni bune, banca aproape că nu se mai vede de buruieni, plasele porților au început să... curgă, este o imagine dezolantă. Trist, foarte trist!
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...