Marţi, 28 februarie, la Bucureşti au început finalele în Campionatul Naţional de Aruncări Lungi, la atletism. În prima zi a finalelor, rezervată categoriei seniori şi tineret, CSS Constatin Istrati Câmpina a fost reprezentat de un singur sportiv - Ioana Plăvan (foto), antrenor Nicolae Pavel, la proba de aruncarea suliţei.
Ioana Plăvan (19 ani) s-a clasat pe locul al treilea, cu o aruncare de 45,17m, după Nicoleta Anghelescu (25 ani, Steaua), cu 49,98m, şi Florina Necşoiu (20 ani, CSM Braşov), cu 47,07m. Trebuie spus că Ioana Plăvan a concurat accidentată, acuzând în ultimele zile dureri la spate, iar performanţa cu care s-a clasat pe locul al treilea a fost reuşită din prima încercare şi este cu aproape 5 metri sub recordul personal al atletei din Câmpina, care a aruncat în vara anului trecut, la Piteşti, la 50,01m.
Finalele Campionatului Naţional de Aruncări Lungi vor continua în următoarele două zile, sportivii câmpineni fiind programaţi astfel: Andreea Lungu - miercuri, 1 martie, ora 12.30, aruncarea discului, juniori I; Marius Vasile şi Sebastian Oprea - miercuri, 1 martie, ora 13.30, aruncarea discului, juniori I; Ioana Plăvan - miercuri, 1 martie, ora 14.30, aruncarea suliţei, juniori I; Andrei Richea - miercuri, 1 martie, ora 15.30, aruncarea suliţei, juniori I; Andreea Lungu - joi, 2 martie, ora 12.30, aruncarea discului, juniori II; Marius Vasile şi Sebastian Oprea - joi, 2 martie, ora 13.30, aruncarea discului, juniori II; Andrei Richea - joi, 2 martie, ora 15.45, aruncarea suliţei, juniori II.

După medalia de aur obținută vineri în proba de 200 m mixt, Iarina Cojocaru a urcat din nou pe podium sâmbătă. Iarina a câștigat medalia de argint la 200 m liber, la categoria seniori, cu timpul 2:02.17.

În sala de la Voluntari, care poartă numele marii atlete Gabriela Szabo, a avut loc sâmbătă, 14 noiembrie, Campionatul Național SKDUN pe Echipe.

O victorie și o remiză aduceau singurele puncte formației Tricolorul Breaza înaintea acestei etape, a 13-a, din Liga a 3-a.

Brebenii au mers la Strejnic într-o deplasare de la care sperau să le aducă cel puțin un punct, dacă nu chiar toate trei.