De aproximativ o săptămână, traseul local de transport public Slobozia - Voila a fost deviat ca urmare a închiderii circulației rutiere pe tronsonul din Calea Doftanei cuprins între intersecțiile cu străzile Ecaterina Teodoroiu și Voila, acolo unde se execută lucrări de canalizare. Mai mulți cetățeni din Cartierul Voila au transmis administrației locale nemulțumirile lor cu privire la noul traseu, fie verbal, fie în scris.
La dus, noul traseu parcurge Drumul Taberei - Strada Voila, coboară pe Voila o porțiune de stradă, apoi se întoarce și merge la Spitalul de Psihiatrie Voila. La întoarcere, de la spital se merge pe Strada Voila până la intersecția cu Drumul Taberei - Fântâna cu Cireși - I.H. Rădulescu - Bulevardul Carol I, astfel că o mare parte din Cartierul Voila rămâne "neacoperit" de transportul public, ceea ce îi nemulțumește pe locuitori.
La sediul Primăriei Câmpina a fost depusă o solicitare scrisă, semnată de câteva zeci de persoane, iar alți cetățeni i-au semnalat situația consilierului local Marius Anghelescu, care a prezentat cazul în plenul Consiliului Local, la acest demers raliindu-se și consilierul Livia Lupu, în numele mai multor angajați ai Spitalului de Psihiatrie Voila. Mai mult, Livia Lupu a semnalat că ”mai ales la cursele de dimineață, nu se respectă normele de protecție sanitară și se încarcă microbuzele până la refuz și vin în condiții total incorecte față de perioada în care ne aflăm din punct de vedere al măsurilor sanitare care trebuie respectate”.
”Cunosc această situație, atât din scrisoarea primită la Primărie, dar și din telefoanele și mesajele primite. Nu este un singur cetățean care a sesizat această situație, ci sunt mai mulți. În zilele următoare se va întâlni Comisia pentru Siguranța Circulației, singura abilitată să decidă o modificare a traseului. Am luat deja legătura cu transportatorul și cu reprezentanții Poliției Rutiere, urmând să vedem ce soluții se găsesc. Oamenii au dreptate și nemulțumirile lor sunt îndreptățite”, a spus primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu.
În aceste condiții, este de așteptat ca foarte repede, probabil chiar în cursul acestei săptămâni, să avem o nouă modificare a traseului pentru Voila.

Un accident rutier s-a produs miercuri seară, în municipiul Câmpina, pe Strada Mihail Kogălniceanu, la intersecția cu Strada Ana Ipătescu. La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Pentru suma de 100.000 lei, pusă la bătaie de administrația locală pentru finanțarea proiectelor în baza Legii 350, s-a stabilit calendarul depunerii proiectelor.

Polițiștii prahoveni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier la Călinești, sat al comunei Florești, la intersecția drumurilor DJ702 cu DJ1010P.

HidroPrahova a informat că, în urma unei avarii la conducta de pompare din cadrul Stației de Tratare Voila, furnizarea apei potabile va fi întreruptă miercuri, 16 septembrie, în intervalul 8.00 - 14.00, cu posibilitate de prelungire.