Câmpinenii sunt invitați, sâmbătă seară, la Seva Park - Arenele Premium Tenis Club, de pe Strada Pictor Nicolae Grigorescu, lângă Lacul Curiacul, la un concert rock.
Începând cu ora 19.00, vor cânta Rebecca Corcodel, Naomi Prie și Trupa Nihil.
Nu se percepe taxă de intrare, dar o donație de minim 20 lei este bineprimită de organizatori.
Concertul vine chiar în seara zilei în care a fost anunțată trecerea în neființă, la 77 ani, a lui Nicu Covaci, legenda rock a trupei ”Phoenix”.

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

Cel mai frumos moment al manifestării organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Armatei Române a fost intonarea Imnului Național de tânăra soprană Livia Pisăliță. Interpretarea sa a atins cele mai sensibile coarde patriotice, atmosfera fiind cu adevărat înălțătoare.

Emilia Luchian a lansat în cadrul Matineului Cultural Elstar primul său volum de poezie - „Diagnostic de veghe”, apărut chiar la Editura Elstar.

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.