UPDATE - Primăria Câmpina ne-a trasmis un comunicat de presă în care se fac următoarele precizări: "Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova efectuează o anchetă epidemiologică în acest caz, iar angajații Primăriei colaborează pe deplin cu aceștia, contacții direcți ai infectatului, angajați de asemenea ai Primăriei, rămânând în izolare la domiciliu".
Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Câmpina funcționează, în prezent, cu un singur angajat. Se întâmplă acest lucru pentru că una dintre salariatele acestui compartiment este infectată cu noul coronavirus, astfel că toți colegii cu care a intrat în contact sunt izolați la domiciliu. O singură persoană nu a avut contact direct cu cea infectată, pentru că respectiva persoană s-a aflat în concediu și a revenit la serviciu luni, 20 iulie.
Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Câmpina, în spațiul în care funcționează Asistența Socială, în clădirea Casei Căsătoriilor, pe Bulevardul Culturii, s-a realizat acțiunea de dezinfecție. De asemenea, nu a existat pericolul infectării unor cetățeni având în vedere faptul că activitatea cu publicul se desfășoară la sediul principal al Primăriei, adică la Casa cu Grifoni. Angajata infectată cu noul coronavirus are simptome ușoare, iar colegii acesteia nu prezintă simptome, se simt bine și vor rămâne în izolare la domiciliu, conform legii. Este posibil ca, în funcție de decizia Direcției de Sănătate Publică Prahova, contacții direcți din cadrul Asistenței Sociale să fie testați în zilele următoare. În privința angajatei infectate, aceasta a efectuat testul COVID împreună cu familia, pentru că urma să plece în concediu, iar rezultatul testului a fost pozitiv. Imediat după aceea a anunțat medicul de familie, conducerea Primăriei și Direcția de Sănătate Publică.
Vom reveni.

Realizat recent, în mandatul precedent, terenul de fotbal din comuna Șotrile o ia, încet, dar sigur, la vale!

După cum am scris într-un articol anterior, Consiliul Local Câmpina a adoptat miercuri, 4 noiembrie 2024, un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru achiția de microbuze electrice. Iar la finalul acestei ședințe s-a aflat că prețul unui microbuz este estimat la 360.000 euro.

Adoptarea de Guvernul Niculescu a unei ordonanțe de urgență care limitează (din nou) cheltuielile în administrațiile locale, a provocat o reacție din partea primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.

La 36 de ani de la ieșirea din dictatura comunistă, Guvernul condus de Peter Magyar a deschis “dosarele informatorilor” din Ungaria. Faptul că documentele pot fi consultate de public constituie un eveniment istoric și este, în același timp, o promisiune îndeplinită a premierului Magyar și a partidului său – Tisza.