100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Stoica Teodorescu

Social (Categoria articolului)

Stoica Teodorescu a fost un dascăl cu un talent pedagogic desăvârșit și un valoros istoric. Este autorul primei monografii a orașului nostru, în anul 1924. Chiar dacă a locuit și profesat destul de puțin timp în Câmpina, Stoica Teodorescu și-a legat numele pentru totdeauna de orașul nostru, fiind de multe ori pe nedrept ignorat ori de câte ori se face referire la istoria Câmpinei. 

Stoica Teodorescu s-a născut pe 15 mai 1887, în satul Șipotu (azi, comuna Lipănești), județul Prahova, și a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București, în anul 1914. A fost profesor de istorie și geografie (în acea vreme Facultatea de Litere avea o secție de geografie, întemeiată de marele Simion Mehedinți, în 1900). Una dintre primele sale întâlniri cu Câmpina nu a fost prea fericită - în anul 1916, pe 29 octombrie, este mobilizat la Câmpina, fiind ulterior luat prizonier în luptele din defileul Oltului. Este dus în Germania, dar eliberat după finalul primului război mondial. A revenit apoi în orașul nostru și a predat la Liceul de Băieți "Barbu Știrbei", între anii 1919-1927, fiind în acea perioadă printre cei care au susținut înființarea gimnaziului în conacul familiei Știrbei, construit în anul 1872. Ba chiar a organizat și participat la o manifestație, în 1919, împreună cu elevii și directorul Ștefan Popescu, în fața castelului familiei Știrbei, de la Voila. Scopul acelei manifestații a fost sensibilizarea Marthei de Blome, moștenitoarea familiei Știrbei, să cedeze clădirea din oraș pentru gimnaziu. Lângă aceasta avea să se construiască apoi, în 1928-1929, noul imobil, proiectat de arhitectul Toma T Socolescu. "Monografia orașului Câmpina", realizată de profesorul Stoica Teodorescu în anul 1924, este un document extrem de valoros, stând la baza monografiilor ulterioare și a multor altor scrieri. Din păcate, este o piesă foarte rară, existând în prezent un singur exemplar la Biblioteca Municipală. Despre "Monografia orașului Câmpina" a lui Stoica Teodorescu, marele Nicolae Iorga, care i-a fost profesor la facultate lui Stoica Teodorescu, scria: "Lucrare foarte bine făcută, începe prin considerații asupra condițiilor geografice; ele sunt cu totul nouă și foarte folositoare. Un număr de documente încheie lucrarea, scrisă pe îndelete, cu iubire și literar".
După 1927, Stoica Teodorescu s-a mutat la Ploiești, dar avea să revină constant la Câmpina. În anul 1934 figurează ca proprietar al unei exploatații petroliere în Câmpina, cu o producție anuală de circa 50 tone, ceea ce îi asigura un venit substanțial, peste media colegilor săi de breaslă. Apoi, în 1945, în timpul primarului Gh. T. Ionescu, a colaborat cu Primăria Câmpina ca expert paleograf, primind 150.000 lei pentru traducerea a 2.300 de documente și manuscrise. În fine, în anul 1969 a fost invitat de onoare și a participat la festivitățile prilejuite de aniversarea semicentenarului Liceului "Nicolae Grigorescu", fiind singurul profesor în viață dintre cei care fondaseră liceul în 1919. A încetat din viață în mai 1973.

"100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina" este o rubrică dedicată Câmpinei în Anul Centenarului. Și până la 8 ianuarie 2019, de Ziua Câmpinei, vă vom prezenta personalități de ieri și de azi, din toate domeniile, și vom descoperi împreună legătura lor cu orașul nostru.

Citiți și: 100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Anton Raky
100 de personalităţi ale României şi legătura lor cu Câmpina. Dumitru Fărcaș
100 de personalităţi ale României şi legătura lor cu Câmpina. Ion Câmpineanu

3167 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Social

1981 vizualizari
23 ian. 2019 09:12

O casă, două anexe și două garaje au fost mistuite de un incendiu, la Talea

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o casă din comuna Talea. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova au intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea focului. A fost o intervenție dificilă pentru că, la sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta violent și generalizat pe o suprafață de peste 200 mp.

2117 vizualizari
22 ian. 2019 11:40

Triajul copiilor, curățenia și aerisirea claselor și dezinfecția băncilor - recomandările DSP Prahova către școli, pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă

Încă trei decese cauzate de virusul gripal de tip A, subtip H1, au fost înregistrate ieri în România. Este vorba despre trei femei, de 43 de ani, de 51 de ani și de 72 de ani, din Prahova, Gorj și București. În județul Prahova, acesta este al patrulea deces cauzat de gripă. La nivel național, 23 de persoane și-au pierdut până acum viața din cauza gripei, după cum a transmis Institutul Național de Sănătate Publică. Ministrul Sănătății a anunțat că România este în pragul unei epidemii de gripă, săptămâna trecută înregistrându-se 1.155 cazuri de gripă clinică, la nivel național, dintr-un total de peste 90.000 de cazuri de viroze respiratorii. Având în vedere această situație, Direcția de Sănătate Publică Prahova a transmis Inspectoratului Școlar Județean, iar acesta, la rândul său, a transmis tuturor unităților de învățământ, o adresă privind instituirea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în școli.

Alte stiri recente

2239 vizualizari
23 ian. 2019 20:55

Hora Unirii, dansată de elevii Colegiului Național "Nicolae Grigorescu" din Câmpina

1 comentarii

Pentru că joi, 24 Ianuarie, este zi liberă, elevii și profesorii Colegiului Național "Nicolae Grigorescu" din Câmpina au sărbătorit cu o zi mai devreme Unirea Principatelor Române. În curtea instituției, elevi din toate ciclurile de învățământ (primar, gimnazial, liceal) au dansat Hora Unirii, pentru a marca astfel împlinirea a 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, cel care a pus bazele dezvoltării moderne a României prin reformele aplicate în scurta sa perioadă de domnie.

1937 vizualizari
23 ian. 2019 19:56

"Mândria de a fi român", un proiect educațional dedicat Micii Uniri, desfășurat la Școala "Ion Câmpineanu" din Câmpina

Școala Gimnazială "Ion Câmpineanu" din Câmpina și Școala Gimnazială Nistorești, aparținând de Liceul Teoretic "Aurel Vlaicu" Breaza, au desfășurat miercuri, 23 ianuarie, un proiect educațional intitulat "Mândria de a fi român". Acest proiect s-a adresat elevilor din ciclul primar și a fost dedicat aniversării Zilei Unirii Principatelor Române. (video)