Joi, 14 septembrie a avut loc activitatea de recepție cantitativă, calitativă și de punere în funcțiune a 122 de ambulanțe noi, de tip A2, destinate Serviciilor Publice de Ambulanță Județene. Din acest lot Seriviciul de Ambulanță Județean Prahova a primit un număr de cinci ambulanțe.
Ambulanţele vor fi utilizate pentru transportul mai multor pacienţi pe targă și scaune, acestea fiind dotate cu truse de urgență de bază care includ oxigen și defibrilator semiautomat. Aceste ambulanțe se vor adăuga celor cinci ambulanțe tip A2 existente deja la nivelul SAJ Prahova, care au primite în anul 2020, a informat purtătorul de cuvânt al Serviciul de Ambulanță Județean Prahova.
(Video - IGSU)

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au fost recepționate zece ambulanțe SMURD de tip B și două ambulanțe de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, de tip C. Totodată, prin intermediul ISU Prahova au fost recepționate pentru Serviciul de Ambulanță Județean Prahova alte 23 de ambulanțe de tip B și patru ambulanțe de tip C.

În cursul zilei de vineri, la Breaza, în cartierul Podu Vadului, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident mai puțin obișnuit, dar foarte grav.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.