Un comunicat de presă transmis de Organizația Câmpina a USR anunță susținerea primarului nou ales, independentul Alin Moldoveanu, de către cei trei consilieri din partea acestei formațiuni politice. Iată comunicatul integral, semnat de președintele USR Câmpina, dr. Dragoș Dinulescu.
”Dragi câmpineni,
Ați avut încredere în noi, în USR Câmpina, și ne-ați votat. Trei dintre candidații noștri sunt acum consilieri locali și vă reprezintă la conducerea orașului, pe dumneavoastră, cei care i-ați susținut, dar și pe toți locuitorii orașului nostru, indiferent care a fost opțiunea politică a fiecăruia. Mulțumim tuturor câmpinenilor care ați participat la procesul electoral din 27 septembrie 2020, înțelegând că fiecare dintre noi este responsabil de felul în care evoluează, involuează sau stagnează orașul.
În câteva zile, consilierii votați de dumneavoastră își preiau mandatele și vor începe să-și exercite atribuțiile prevăzute de lege. Cosilierii USR doresc să vă asigure că se vor implica activ în guvernarea locală și în rezolvarea problemelor publice încă de la începutul mandatului.
Înțelegem să susținem orice inițiativă benefică municipiului Câmpina și cetățenilor săi, indiferent din partea cui vor veni propunerile de proiecte, pentru că, în viziunea noastră, Consiliului Local trebuie să funcționeze ca o echipă. Din acest motiv, ne asumăm rezultatul votului dumneavoastră și vom acorda tot sprijinul nostru primarului ales, domnul Alin Moldoveanu. USR Câmpina este o formațiune politică energică și implicată, cu spirit de inițiativă și putere de muncă, ce dorește să-și asume responsabilități în cadrul acestei echipe.
Suntem dornici să contribuim la buna administrare a orașului nostru și vă asigurăm că vom fi receptivi la propunerile și solicitările dumneavoastră. Principalul nostru obiectiv este Câmpina. Câmpina, un oraș prosper, elegant și curat, cu instituții performante, deschise către cetățeni, cu cele mai bune școli și cei mai buni profesori, cu cele mai bune drumuri și cele mai cochete cartiere, cu o viață culturală dinamică. Un oraș de care să fim mândri și în care să ne placă să trăim, un oraș model în județul nostru și în țară. Vrem ca la încheierea acestui mandat să nu-i fie nimănui rușine, ci să ne felicităm reciproc pentru ce am reușit să construim și să ne dorim să mergem mai departe împreună”.
Primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, a răspuns, în cadrul conferinței de presă de luni, 4 august, la acuzele venite dinspre aliații politici de la Partidul Câmpina Curată.
”Partidul Câmpina Curată și Asociația Câmpina Curată de aproximativ șase luni desfășoară o campanie publică de conștientizare și combatere a adicțiilor, printre care se numără, desigur, și cea față de jocurile de noroc. Părerea noastră este că aceste locuri unde se desfășoară activități ale jocurilor de noroc nu ar avea ce să caute în comunitatea câmpineană”, a spus Rudolf Leica, președintele PCC.
În cadrul unei conferințe de presă susținută de Partidul Câmpina Curată, Adina Gârbăcică a răspuns unei întrebări CâmpinaTV.ro privind mesajul care ar trebui transmis oamenilor atunci când va începe șantierul lucrărilor la rețeaua de apă, canalizare, precum și la rețeaua de gaze.
Partidul Câmpina Curată organizează periodic întâlniri cu cetățenii, în cartiere, iar despre problemele ridicate de aceștia s-a vorbit și la conferința de presă a PCC, care a avut loc marți, 22 iulie 2025.