Prezent la premierea concursului ”Basarabia, pământ românesc”, primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, a vorbit, printre altele, și despre discuțiile avansate privind crearea muzeului localității în vila centenară a veterinarului Ștefan Ionescu, construcție care găzduiește și acum sediul Ambulanței Prahova.
”Am avut noi discușii cu reprezentanții Ambulanței Prahova și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova și am stabilit împreună că cea mai bună soluție este mutarea sediului Ambulanței Câmpina la unitatea de pompieri. Astfel, în clădirea în care acum funcționează Ambulanța vom putea înființa Muzeul Câmpinei”.
Ideea este mai veche, iar în actualul mandat s-a vorbit la un moment dat despre mutarea Ambulanței într-un spațiu donat de OMV Petrom pe Strada Industriilor. Acum, primarul municipiului Câmpina a anunțat că s-a găsit această soluție a mutării sediului Ambulanșței de pe Strada Simion Bărnuțiu pe Vasile Alecsandri, astfel că imobilul unde până acum a funcționat Ambulanța să poată deveni Muzeul Câmpinei.
Referitor la acest imobil deosebit de pe Strada Simion Bărnuțiu, trebuie să știți că el a aparținut lui Ștefan Ionescu, medicul veterinar al Câmpinei la începutul secolului trecut. Casa are aproape 100 de ani și se află în proprietatea municipiului Câmpina, medicul Ștefan Ionescu neavând moștenitori care să o revendice după 1990. Ștefan Ionescu a fost și unul dintre președinții Ateneului Popular "B.P. Hasdeu" din Câmpina, instituție înființată în anul 1909 de către Anastasie Scripcă, directorul Școlii nr.1 de băieți, întemeietorul primei biblioteci locale (în 1906), al Universității Populare Câmpina (1913) și Muzeului Istoric și Industrial (1913, primul muzeu local.

Skate parkul din Câmpina a fost una dintre mândriile primarului Horia Tiseanu. A fost inaugurat în septembrie 2018 și a costat aproximativ 474.000 lei de la bugetul local (aproximativ 100.000 euro la momentul respectiv), fiind primul skate park construit în județul Prahova.

La Poiana Câmpina sunt în curs de realizare lucrările de apă și canalizare din cadrul proiectului cu fonduri europene derulat de Hidro Prahova.

În noaptea care a trecut, la ora 1.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 100D., în localitatea Cocorăștii Mislii.

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.