Astăzi, într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Câmpina (Bulevardul Bălcescu cu Strada Schelelor), un grup de muncitori asfaltau o porțiune de carosabil. Știți bine că pe Bulevardul Bălcescu s-a introdus, în 2015, o nouă conductă de apă, iar porțiunea pe care astăzi s-a turnat asfalt proaspăt este exact cea unde s-a realizat racordarea la noua conductă.
Din toamna lui 2015 și până azi betonul turnat s-a tot lăsat, astfel încât carosabilul necesita niște reparații. Care, iată, au fost făcute în cea mai potrivită zi posibilă, în Vinerea Mare de dinaintea Paștelui, când toată lumea aleargă în toate direcțiile, adică exact când aglomerația este maximă.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute... Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora...

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...