La orice scrutin electoral, indiferent de importanța sa, doi parametri sunt în atenția celor care vor să prevină posibile fraude – urna mobilă și listele suplimentare. În privința urnei mobile, conform legii, aceasta a putut fi solicitată numai în scris, cu acte doveditoare și doar în preziua votului, până la ora 20.00. În municipiul Câmpina, urna mobilă a fost solicitată pentru 210 persoane, dar au votat efectiv 201 persoane.
Astfel, la Secția nr. 162 de la Școala Centrală, unde este arondat Spitalul Municipal Câmpina, a fost solicitată urna mobilă pentru 74 de pacienți internați, dar au votat efectiv doar 65, conform datelor oficiale de la Biroul Electoral Central. De asemenea, la Secția nr. 180 de la Școala nr. 3, unde este arondat Spitalul de Psihiatrie Voila, a fost solicitată urna mobilă pentru 115 persoane și toate aceste persoane și-au exercitat dreptul la vot. La Secția nr. 171 de la Liceul Tehnologic ”Constantin Istrati”, pe lângă cei 19 deținuți din arestul preventiv al Poliției Municipale, prin intermediul urnei mobile a mai votat o persoană care nu s-a putut deplasa la secție. La Secția nr. 166 de la Casa Tineretului a existat o singură solicitare și o persoană care a votat cu ajutorul urnei mobile. Așadar, la Câmpina, în total au existat solicitări pentru 210 persoane și au votat efectiv 201 persoane în urna mobilă care le-a fost dusă solicitanților de către un reprezentant al biroului electoral din secția de votare, însoțit de polițiști sau jandarmi.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...