La Eforie a avut loc Congresul Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică, prilej cu care au fost alese și noile structuri de conducere. În funcția de președinte a fost ales medicul Călin Tiu, directorul medical al Spitalului Municipal Câmpina.
"Alegerea mea ca Președinte al Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică pentru 2027-2029, în Congresul de la Eforie, mă onorează și mă obligă să contribui la păstrarea trendului mereu ascendent al acestei dinamice societăți medicale. În 21 de ani de la înființare, ARCE a promovat principiile chirurgiei minim invazive, contribuind în mod direct la reducerea suferinței pacientului. Viitorul chirurgiei este indisolubil legat de așteptările pe care le avem din partea tehnologiei", a declarat dr. Călin Tiu, un susținător al chirurgiei endoscopice și un adevărat pionier în Câmpina al acestui tip de chirurgie.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.

HidroPrahova a demonstrat că poate reacționa și rapid, în anumite situații...

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.