Mai mulți câmpineni ne-au semnalat că pe Strada Rahovei din Cartierul Câmpinița se construiește un bloc. Imobilul se ridică pe spațiul pe care până nu demult a fost sediul societății Ascon.
Este vorba de un teren situat între Strada Dr. Constantin Istrati și Strada Rahovei, iar oamenii sunt revoltați că ”se construiește un bloc în fața caselor noastre, efectiv, într-o zonă de case. Cum au primit autorizație?!”
Acum, am verificat și, într-adevăr, Primăria municipiului Câmpina a emis, pe 12 aprilie anul acesta, autorizația de construire nr. 41 către SC AVN Elite Properties SRL Câmpina pentru ”demolare construcții existente și construire imobil de locuințe (apartamente) P+2E și împrejmuire”.
Regimul de înălțime pentru care s-a emis autorizația se încadrează în prevederile Planului Urbanistic pentru zona respectivă, așa că din acest punct de vedere oamenii din apropiere vor rămâne doar cu nemulțumirea. Practic, toată lumea trebuie să știe că blocul care va urma să se ridice nu va fi mai înalt decât imobilele cu două etaje din apropiere.
Societatea care ridică acest bloc pe Strada Rahovei, SC AVN Elite Properties SRL Câmpina, îi aparține lui Neculai Vintilă, unul dintre patronii de la Forja Rotec Buzău. Este aceeași societate pentru care administrația câmpineană a aprobat un Plan Urbanistic Zonal pe Strada Siret, unde firma respectivă vrea să construiască un complex cu centru SPA, terenuri sport și recreere și un ansamblu rezidențial în regimul de înălțime P+2E.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...