CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Unitățile de învățământ din Valea Doftanei, pregătite pentru un altfel de an școlar

- Social -

Unitățile de învățământ din Valea Doftanei, pregătite pentru un altfel de an școlar

Dintre cele trei scenarii stabilite de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pentru începerea noului an școlar, la unitățile de învățământ din comuna Valea Doftanei se aplică scenariul verde, cel care presupune participarea zilnică a elevilor la cursuri, cu aplicarea și respectarea măsurilor de protecție sanitară. Același lucru este valabil și pentru cele patru grădinițe din localitate. Conducerile unităților de învățământ, împreună cu administrația locală, au făcut tot posibilul pentru a pregăti spațiile în conformitate cu cerințele celor două ministere și pentru a asigura condițiile necesare desfășurării activității didactice.

Imaginile care însoțesc acest articol sunt de la Liceul Tehnologic "Carol I" din Valea Doftanei, unde, pe lângă lucrările de reparații efectuate în această vară, s-au realizat operațiuni de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, au fost instalate dispensere cu dezinfectant la fiecare sala de clasă și la grupurile sanitare și au fost reamenajate spațiile astfel încât să poată fi asigurată distanțarea socială.
De asemenea, potrivit conducerii instituției, a fost elaborată o procedură prin care au fost stabilite regulile, programul, planul de curățenie și dezinfecție, procedură care a fost adusă la cunoștință părinților în zilele premergătoare începutului de an școlar. Mai precizăm faptul că toate sălile de clasă au acces la internet prin Access Point și rețeaua care a fost instalată atât la Liceul Tehnologic "Carol I", cât și la Școala Gimnazială din satul Trăisteni.
"Începe un nou an școlar, diferit de tot ce am avut până acum! Am încercat să pregătim spațiile școlare ale unităților de învățământ cât mai bine, pentru a primi elevii și cadrele didactice în siguranță și pentru a le oferi tot ce au nevoie în această situație deosebită. Pentru săptămâna 14-18 septembrie 2020, s-a stabilit scenariul verde (toți elevii și preșcolarii merg la școli sau grădinițe) pentru toate unitățile de învățământ din Valea Doftanei. În funcție de evoluția situației din săptămâna următoare, vom lua decizia cum vom desfășura activitatea mai departe. Sperăm că toți elevii vor fi conștienți de ce înseamnă respectarea regulilor de igienă și a regulilor stabilite de școală, conforme cu legislația în vigoare,  iar evoluția să fie una pozitivă și să ne putem desfașura activitatea în continuare după scenariul verde. Vă dorim un an școlar cu multă sănătate, multă încredere în ceea ce puteți să realizați și mult succes!", este mesajul transmis elevilor de conducerea Liceului Tehnologic "Carol I" din Valea Doftanei, directorul instituției fiind profesor Steluța Elena Pralea.


14 Sep 2020 11:30 4560 vizualizari


Comentarii






282 vizualizari 12 Nov 2026 14:42 „Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

„Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

citeste mai mult
2073 vizualizari 11 Nov 2026 17:53 La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto). 

citeste mai mult
739 vizualizari 10 Nov 2026 13:09 La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

citeste mai mult
1909 vizualizari 03 Nov 2026 13:15 Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV